Prăjitură minunată „Pani Walewska”- blaturi fragede, gem de coacăze negre, bezea cu nuci și cremă fină!

Un desert polonez minunat, care constă din blaturi fragede, acoperite cu gem de coacăze negre, bezea cu nuci și cremă fină! Blaturile și crema sunt abia dulci, gemul de coacăze este acrinol și se combină excelent cu bezeaua dulce. De aceea, prăjitura nu iese prea dulce.

INGREDIENTE:

Pentru blaturi:

-300 g de făină (2 pahare);

-200 g de unt (la temperatura camerei);

-4 gălbenușuri mari (de la ouă din categoria L);

-40 g de zahăr (2 linguri cu vârf);

-10 g de zahăr vanilat;

-5 g de praf de copt (o linguriță);

-un praf de sare.

Pentru bezea:

-4 albușuri mari (aproximativ 140 g);

-un praf de sare;

-180 g de zahăr (¾ pahar);

-o lingură de amidon de porumb.

Pentru cremă:

-400 ml de lapte sau lapte combinat cu smântână dulce 20%;

-2 ouă;

-50 g de zahăr (circa ¼ pahar);

-10 g de zahăr vanilat;

-un praf de sare;

-40 g de amidon de porumb (¼ pahar);

-150 g de unt (la temperatura camerei).

Altele:

-400 g de gem sau dulceață densă de coacăze negre;

-50-80 g de nuci (noi am folosit migdale prăjite).

Volumul paharului folosit este 250 ml.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți crema: puneți ouăle, zahărul tos, zahărul vanilat și un praf de sare într-un bol. Amestecați cu telul până la omogenizare.

2.Adăugați amidonul de porumb. Amestecați foarte bine, ca să nu rămână cocoloașe.

3.Adăugați treptat laptele fierbinte (nu clocotit), turnându-l în jet subțire și amestecând continuu.

4.Transferați compoziția rezultată într-o crăticioară cu fundul gros. Încălziți-o până se va îngroșa (nu o clocotiți), pe foc mic, amestecând continuu. Luați-o de pe foc.

5.Transferați crema într-un alt vas, ca să opriți procesul de fierbere și amestecați-o încă o dată, ca să se răcească puțin. Acoperiți-o cu folie alimentară (sau cu un capac), astfel încât aceasta să intre în contact direct cu suprafața ei, ca să evitați apariția crustei și a condensului. Lăsați-o să se răcească până la temperatura camerei.

6.Bateți untul moale (la temperatura camerei) cu mixerul pornit la viteză medie, pe parcursul a 3-4 minute, până va deveni pufos și albicios. Apoi încorporați treptat (câte 1-2 linguri) crema fiartă în el, mixând de fiecare dată până la omogenizare.

7.Pregătiți blaturile: amestecați untul moale (la temperatura camerei), zahărul tos, zahărul vanilat și un praf de sare până la omogenizare.

8.Adăugați gălbenușurile. Amestecați.

9.Adăugați treptat făina cernută împreună cu praful de copt. Inițial amestecați cu lingura sau spatula, iar apoi frământați aluatul cu mâinile. El trebuie să fie moale, omogen și nelipicios.

10.Divizați aluatul în 2 părți egale. 

11.Întindeți fiecare bucată de aluat într-un blat dreptunghiular, cu grosimea de 5 mm și dimensiunile de 20 x 30 cm, direct pe hârtie de copt.

12.Dați blaturile la frigider pentru 15-20 minute (blaturile fragede trebuie date la cuptor, când sunt reci — astfel ele își păstrează mai bine forma).

13.Apoi coaceți-le timp de 12-15 minute, până vor deveni aurii, în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌. Orientați-vă după cuptorul dumneavoastră!

14.Pregătiți bezeaua: bateți albușurile cu un praf de sare până la apariția vârfurilor moi, mărind treptat viteza mixerului de la mică la medie. Apoi adăugați treptat (câte o lingură) zahărul și continuați mixarea la viteză mare până la apariția vârfurilor persistente.

15.La sfârșit adăugați amidonul de porumb. Amestecați repede cu mixerul.

16.Răspândiți gemul de coacăze negre pe blaturi, lăsându-le marginile libere.

17.Apoi răspândiți bezeaua pe straturile de gem și presărați nucile mărunțite pe suprafața straturilor de bezea. Noi am avut și puțini fulgi de migdale, pe care i-am presărat pe blatul superior.

18.Coaceți blaturile acoperite cu gem și bezea timp de încă 30-35 minute în cuptorul preîncălzit până la 150°C‌.

19.Lăsați-le să se răcească complet.

20.Răspândiți crema de vanilie pe primul blat, după care acoperiți-l cu grijă cu al doilea blat.

21.Dați prăjitura la frigider pentru 3 ore, ca să se stabilizeze și să se pătrundă.

22.Porționați-o și serviți-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!