Dar dvs. ați încercat vreodată această salată din castraveți murați? Dacă nu, atunci vă provocăm să o pregătiți împreună cu noi, ca să vă asigurați cât de gustoasă este. Cu siguranță, ingredientele pentru ea deja le aveți acasă.
INGREDIENTE:
– 500 g de castraveți murați sau marinați;
– 200 g de morcov (unul mare);
– 100 g de ceapă roșie (una mare);
– 2 linguri de semințe de susan;
– 3 căței de usturoi;
– 1 linguriță de zahăr;
– 1 linguriță de amestec de piper măcinat;
– 1-2 lingurițe de coriandru măcinat;
– 40-50 ml de ulei vegetal de floarea-soarelui (rafinat).
MOD DE PREPARARE:
1. Tăiați castraveții murați sau marinați în formă de fâșii subțiri. Transferați-le într-un bol adânc.
2. Dați morcovul printr-o răzătoare de tip mandolină direct în bolul cu castraveți.
3. Decojiți ceapa roșie și tăiați-o în formă de sferturi de rondele. Adăugați-o în bol, împreună cu usturoiul zdrobit. Asezonați ingredientele cu zahăr, amestec de piper măcinat și coriandru măcinat.
4. Încingeți 40 ml de ulei vegetal într-o tigaie. După aceasta, turnați-l peste ingredientele din bol. Acoperiți-l cu un capac și lăsați-l pe masă timp de 15 minute.
5. Între timp, prăjiți semințele de susan pe o tigaie încinsă, până când vor începe să se rumenească, amestecându-le în continuu.
6. Peste 15 minute, adăugați semințele de susan în salată și amestecați ingredientele foarte bine cu o lingură. Acoperiți bolul cu o folie alimentară și transferați salata în frigider pentru cel puțin 1-2 ore.
7. Scoateți salata din frigider, transferați-o în salatiere și serviți-o cu multă plăcere!
Aceasta a ieșit crocantă, suculentă, aromată și foarte gustoasă! Vă recomandăm cu drag să o încercați și dvs.
Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!