Combinați savoarea cireșelor cu aluatul crocant și migdalele aromate într-un desert delicios de vară.
INGREDIENTE:
-500 gr de cireșe;
-1 aluat pentru tartă;
-3 ouă;
-200 ml de smântână pentru frișcă;
-150 gr de zahăr;
-1 pliculeț de zahăr vanilat;
-100 gr făină de migdale.
MOD DE PREPARARE:
1.Spălați și uscați cireșele. Tăiați-le cu un cuțit mic și curățați-le de sâmburi.
2.Setați cuptorul la 210°C.
3.Așezați aluatul într-o tavă pentru tarte cu diametrul de 22 cm.
4.Așezați cireșele deasupra și dați tava la cuptor pentru 10 minute.
5.Bateți ouăle, apoi adăugați zahărul și zahărul vanilat.
6.Când compoziția capătă o culoare albicioasă, încorporați făina de migdale și frișca lichidă.
7.Scoateți tarta din cuptor, turnați compoziția de ouă și o introduceți din nou în cuptor pentru alte 20-25 de minute.
Tarta se servește rece.
Vă oferim încă o rețeta delicioasă și rapidă cu vișine
O rețetă simplă de clafoutis văratic cu vișine. Acest desert francez se pregătește din ingrediente disponibile, iar gustul lui este extraordinar.
INGREDIENTE:
-600 g de vișine;
-30 g de unt topit;
-4 ouă;
-250 ml de lapte;
-100 g de făină;
-100 g de zahăr;
-12 g de vanilină;
-un praf de sare.
MOD DE PREPARARE:
1.Curățați vișinele de sâmburi și puneți-le într-o tavă termorezistentă unsă cu unt.
2.Combinați celelalte ingrediente, mixați-le și turnați amestecul obținut peste vișine.
3.Coaceți tarta aproximativ 40-45 minute, până va căpăta o nuanță auriu-maronie, la 180ºC.
Acest deliciu dulce se potrivește ideal cu o ceașcă de cafea. De asemenea, vișinele din clafoutis pot fi înlocuite cu zmeură, caise, afine și multe alte fructe.
Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!