Blinii cu carne – o gustare minunată care poate înlocui pateurile!

Această rețetă va deveni colacul de salvare pentru cei cărora nu le place să petreacă mult timp în bucătărie, dar, în același timp, adoră mâncarea delicioasă. Bliniile sunt foarte suculente, delicate și gustoase!

INGREDIENTE:

-400 gr de carne (noi am folosit de pui);

-250 ml de chefir/iaurt/lapte acru;

-1 ou;

-3 linguri de făină (60 gr);

-1/2 linguriță de sare;

-ulei – pentru prăjit.

MOD DE PREPARARE:

1.Dați carnea prin mașina de tocat sau folosiți carne tocată gata pregătită.

2.Amestecați oul cu chefir și sare, folosind telul.

3.Adăugați carnea tocată, amestecați, apoi încorporați făina și mai amestecați o dată. Trebuie să obțineți un aluat de consistența smântânei fermentate, dacă este prea lichid, puteți să mai adăugați puțină făină.

4.Turnați ulei în tigaie, îl înfierbântați, apoi adăugați aluatul cu lingura, formând blinii nu prea groase. Le prăjiți până se rumenesc frumos pe ambele părți.

În timpul prăjirii, bliniile nu îmbibă mult ulei. Sunt foarte suculente și absolut delicioase fierbinți.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!