Urzicile în locul pesticidelor!

Primăvara sau vara, cât timp urzicile nu au început să formeze semințe, adunați tulpinile tinere și, mărunțindu-le, puneți-le într-un vas de plastic sau lemn, astfel încât să-l umpleți până la jumătate.

Acoperiți urzicile cu apă, astfel încât nivelul ei să se afle cu aproximativ 10 cm mai jos de marginea superioară a recipientului. Puneți capacul și lăsați totul pe parcursul a 2 săptămâni, pentru ca urzicile să fermenteze.

PENTRU IRIGAREA CULTURILOR

Când infuzia va înceta să formeze bule și va căpăta o culoare întunecată, folosiți-o cu îndrăzneală pentru irigarea culturilor leguminoase, diluându-o în prealabil cu apă în proporție de 1:10.

PENTRU STROPIREA CULTURILOR

Infuzia de urzici se prepară la fel (după cum este indicat mai sus), dar înainte de utilizare ea trebuie strecurată și diluată cu apă în proporție de 1:20.

COMBATEREA AFIDELOR

Infuzia de urzici este o soluție excelentă pentru combaterea afidelor, al căror număr se mărește semnificativ în condițiile verii secetoase.

Ca să o pregătiți, este necesar să adunați 1-2 kilograme de frunze proaspete de urzică, să le acoperiți cu o găleată de apă și să le lăsați să se infuzeze pe parcursul a 24 ore. Apoi puteți să stropiți plantele invadate de afide cu soluția obținută, fără să o diluați cu apă.

PREVENIREA MANEI ROȘIILOR

Pe lângă acestea, cu ajutorul urzicii poate fi preîntâmpinată dezvoltarea manei roșiilor, dacă se prelucrează la timp plantele cu infuzia acestei buruieni. Mulți grădinari consideră că amplasarea parcelei de roșii în apropierea locului, în care cresc urzicile, va da neapărat doar rezultate pozitive: fructele culese de pe ea se păstrează o perioadă mai îndelungată.

Spor la grădinărit!