Dulceață de căpșuni ca marmelada – rețeta secretă!

Rețeta de dulceață clasică de căpșuni cu fructe întregi. Siropul are o culoare deosebit de frumoasă, iar căpșunile devin ca marmelada.

INGREDIENTE:

– 1 kg de căpșuni;

– 1 kg de zahăr;

– acid citric – după gust.

MOD DE PREPARARE:

1. Spălați căpșunile și îndepărtați codițele. Fructele trebuie să fie tari, frumoase și fără deteriorări.

2. Luați un vas încăpător, adăugați la baza lui jumătate de zahăr, apoi repartizați căpșunile și le presărați cu zahărul rămas.

3. Lăsați căpșunile pentru 1 oră, apoi amestecați atent cu spatula și puneți vasul la foc mediu.

4. Amestecați periodic căpșunile, ridicând zahărul. Nu foarte frecvent, ca să nu deteriorați fructele, dar aveți grijă să nu se ardă zahărul.

5. Zahărul se va topi și se va forma spumă la suprafață. Fierbeți fructele cu sirop timp de 5 minute și opriți flacăra. Lăsați dulceața să se răcească complet timp de aproximativ 12 ore.

6. Puneți vasul din nou la foc mediu, aduceți dulceața până la punctul de fierbere și amestecați foarte atent cu spatula, ridicând zahărul de la bază în sus. Fierbeți dulceața timp de 5 minute, amestecați și o lăsați să se răcească timp de 12 ore.

7. Spălați borcanele cu apă fierbinte și bicarbonat de sodiu, fierbeți capacele.

8. Puneți dulceața la foc, o aduceți până la punctul de fierbere și o fierbeți timp de 5 minute.

9. Cu câteva minute înainte să opriți focul, adăugați acid citric. Noi am adăugat 1 linguriță rasă pentru 2,5 kg de căpșuni.

10. Îndepărtați spuma, repartizați dulceața în borcane și le închideți etanș.

O minunăție savuroasă și aromată! Absolut toate căpșunile rămân întregi și sunt foarte gustoase!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!