Această rețetă de ficăței este o adevărată comoară! Puține gospodine știu că pot fi pregătiți astfel!

Vă prezentăm o rețetă de drob din ficăței cu legume, care poate fi pregătit din ingrediente simple, economice și reușit combinate între ele, astfel încât să obțineți un preparat gustos la cină. Merită să încercați să-l pregătiți și să-i surprindeți pe cei dragi cu el, deoarece puțini îl pregătesc astfel.

INGREDIENTE:

– 600 g de ficăței de pui;

– sare, piper negru măcinat și usturoi uscat (după gust);

– 2 morcovi;

– 7 ciuperci champignon;

– ulei vegetal de floarea-soarelui;

– câteva cozi de ceapă verde;

– câteva crenguțe de mărar;

– 30 g de cașcaval;

– 3 ouă;

– 100 ml de lapte;

– ulei de măsline.

MOD DE PREPARARE:

1. Puneți ficățeii într-o crăticioară cu apă și sare și fierbeți-i timp de 20 de minute din momentul clocotirii. De asemenea, puneți și doi morcovi să fiarbă, până când vor fi gata.

2. Tăiați ciupercile în formă de feliuțe și prăjiți-le într-o tigaie încinsă cu puțin ulei vegetal, până când vor începe să se rumenească.

3. Scurgeți ficățeii fierți de apă și pasați-i cu ajutorul unui blender, până la obținerea unei compoziții omogene. Turnați-o într-un bol adânc.

4. Adăugați morcovii fierți dați prin răzătoarea cu găuri mari peste ea. De asemenea, tocați mărunt cozile de ceapă verde și crenguțele de mărar și puneți-le în bol.

5. După aceasta, adăugați cașcavalul ras și ouăle bătute împreună cu laptele, sarea, piperul negru măcinat și usturoiul uscat într-un recipient separat. Amestecați totul foarte bine.

6. Ungeți o formă pentru pâine cu ulei de măsline și turnați compoziția în ea.

7. Coaceți drobul în cuptorul preîncălzit până la 180°C, timp de 40 de minute.

8. Scoateți-l din cuptor și lăsați-l să se răcească, apoi porționați-l și savurați-l cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!