Adjica delicioasă (pentru iarnă) — încă o rețetă reușită a acestui sos minunat!

INGREDIENTE:

-5 kg de roșii;

-1.8 kg de ardei dulci;

-150 g de ceapă;

-150 g de ardei iute;

-150 g de usturoi;

-500 ml de ulei;

-sare — după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați ardeii grași și ardeii iuți de codițe, semințe și cotoare. Tăiați-i în bucățele.

2.Curățați roșiile de cotoare și tăiați-le în jumătăți.

3.Curățați ceapa și usturoiul de coajă.

4.Treceți toate aceste ingrediente prin mașina de tocat carne: roșiile (puteți să folosiți orice soi de roșii: cel mai important este ca acestea să fie coapte), ardeii dulci (noi am folosit ardei grași roșii și galbeni), ardeii iuți (dacă veți utiliza ardei jalapeno, după cum am procedat noi, adăugați o cantitate mai mică decât cea indicată în rețetă, deoarece ei sunt foarte iuți) și cepele. Amestecați.

5.Puneți compoziția obținută pe foc mic-moderat și fierbeți-o pe parcursul a 3 ore, amestecând frecvent. Timpul de fierbere depinde de suculența roșiilor: adjica trebuie să-și reducă volumul și să devină mai densă.

6.Cu 15 minute înainte de terminarea timpului de fierbere mărunțiți usturoiului cu ajutorul mașinii de tocat carne, blenderului sau presei de usturoi. Adăugați-l în compoziția de legume și amestecați.

7.Sărați adjica după gust.

8.Turnați uleiul în ea și amestecați. Fierbeți adjica pe parcursul a încă 15 minute.

9.Cât timp adjica se fierbe, pregătiți borcanele: noi le-am spălat și le-am uscat în mașina de spălat vase. Iar capacele le-am pus în apă fierbinte și le-am clocotit.

10.Transferați adjica preparată în borcanele pregătite și închideți-le ermetic. Nu trebuie să sterilizați viitoarele conserve!

11.Înveliți borcanele cu adjica cu un prosop călduros și lăsați-le să se răcească complet. Apoi puneți-le în cămară.

Adjica este delicioasă, aromată și aspectuoasă. Puteți să o serviți cu pâine sau să o adăugați în felurile de mâncare cu carne și legume, în ciorbe etc.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!