Aluat foietaj pe bază de brânză de vaci – tartă rustică!

Aluatul este simplu de realizat, dar iese stratificat, crocant și fraged. În același timp, este moale și delicat. Din acest aluat puteți pregăti, de asemenea, biscuiți și pateuri. În calitate de umplutură am ales nectarine, dar merg perfect orice alte fructe: piersici, prune etc. 

INGREDIENTE: 

Pentru aluat: 

-100 gr de brânză de vaci fină; 

-100 gr de unt rece; 

-100 gr de făină cernută; 

-1 praf de sare. 

Pentru umplutură: 

-2 nectarine (sau 300 gr de fructe); 

-40 gr de zahăr brun sau alb; 

-½ lingură de amidon de porumb; 

-scorțișoară; 

-ghimbir; 

-albuș + zahăr – pentru presărare. 

MOD DE PREPARARE: 

1.În vasul cu făină, adăugați sare și unt tăiat cuburi, apoi frecați cu vârfurile degetelor, cât să obțineți firimituri mari și umede. 

SfatLucrați rapid, pentru ca untul să nu reușească să se încălzească. 

2. Adăugați brânza și amestecați cu furculița, până obțineți un aluat omogen. 

Sfat. Brânza granulată sau de casă trebuie trecută în prealabil prin sită sau pasată cu blenderul vertical. 

3. Transferați aluatul pe folie de plastic, modelați o lipie și dați-o la frigider pentru 1 oră. 

4. Apoi, presărați suprafața de lucru și aluatul cu făină, întindeți un blat dreptunghiular și îl împăturiți într-un plic, la fel ca aluatul foietaj. 

5. Întoarceți plicul pe cealaltă parte, îl presărați din nou cu făină și întindeți un blat. 

6. Îl împăturiți și repetați pașii ultima dată: înfăinați, întindeți, împăturiți. Înveliți aluatul în folie de plastic și îl dați la frigider pentru încă 1 oră. 

Sfat. Puteți pregăti aluatul de cu seară, iar tarta să o coaceți dimineață sau invers. 

7. Tăiați nectarinele felii, adăugați zahăr, scorțișoară și ghimbir, apoi amestecați. Adăugați amidonul, mai amestecați o dată și lăsați umplutura timp de 10 minute. 

8. Întindeți aluatul pe masa de lucru înfăinată sau pe hârtie de copt într-un blat cu grosimea de aproximativ 3-4 mm. Tăiați capetele, cât să obțineți un blat rotund. 

9. Adăugați umplutura în mijloc, fără suc, apoi adunați marginile aluatului și lipiți-le bine, ca să nu să se desfacă în timpul coacerii și să nu curgă umplutura. 

10. La final, turnați sucul de la umplutură, ungeți aluatul cu albuș (sau ou) și îl presărați cu zahăr. La fel procedați și cu colțurile de aluat din care obțineți niște biscuiți. 

11. Transferați tarta pe tava de copt și o coaceți timp de 40-45 de minute la temperatura de 200°C, până se rumenește intens. Biscuiții vor fi gata peste 15-20 de minute, aveți grijă să nu se ardă. 

Sfat. Dacă în timpul coacerii aluatul din mijloc se va ridica, e nevoie să-l înfigeți cu furculița sau cuțitul. 

12. Lăsați tarta să se răcorească, iar umplutura se va îngroșa puțin. 

Un desert delicios cu aluat gustos și crocant. Umplutura are o aromă senzațională și un gust divin! Pentru o companie mare, vă recomandăm să pregătiți din start o porție dublă. 

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!