Budincă cu brânză dulce de vaci și stafide!

INGREDIENTE:

-1 kg de brânză dulce de vaci;

-3 ouă;

-6 linguri de zahăr;

-6 linguri cu vârf de griș;

-3 linguri de stafide;

-un plic de zahăr vanilat;

-un praf de sare;

-coajă rasă de lămâie — după gust (opțional).

MOD DE PREPARARE:

1.Pasați brânza dulce de vaci cu blenderul până va căpăta o consistență păstoasă. Dacă nu aveți blender, puteți să o treceți printr-o strecurătoare măruntă sau să o pisați cu furculița.

Gustul budincii este influențat semnificativ de calitatea brânzei, care nu trebuie să fie acră sau veche. Cel mai bine ar fi să folosiți brânză de casă, cu conținut mare de grăsime.

2.Spălați și uscați stafidele. Dacă doriți, puteți să le opăriți timp de 10-15 minute cu apă fierbinte.

3.Separați albușurile de gălbenușuri. Adăugați zahărul tos și zahărul vanilat în bolul cu gălbenușurile, după care bateți-le cu blenderul până la omogenizare.

4.Adăugați compoziția de gălbenușuri în bolul cu brânza pregătită.

5.Adăugați grișul și stafidele. Amestecați foarte bine.

6.Bateți albușurile cu un praf de sare până vor deveni pufoase. Adăugați-le în compoziția de brânză și amestecați până la omogenizare.

7.Transferați compoziția rezultată pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Răspândiți-o uniform.

8.Acoperiți viitoarea budincă cu folie de aluminiu (cu fața lucioasă spre budincă). Coaceți budinca timp de 30 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C. Apoi îndepărtați folia de aluminiu și coaceți-o pe parcursul a încă 20 minute, ca să se rumenească.

9.Dacă doriți, puteți să ungeți budinca fierbinte cu unt. Astfel crusta ei se va înmuia.

10.Lăsați budinca să se răcească puțin, după care puteți să o tăiați în bucățele și să o serviți.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!