Cartofii nu trebuie nici prăjiți, nici înnăbușiți: o rețetă secretă, un deliciu mai bun decât carnea!

INGREDIENTE:

-600 g de cartofi;

-2 gălbenușuri de ouă;

-350 g de făină (+ pentru modelat);

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-150 g de cașcaval;

-ulei — pentru prăjit.

MOD DE PREPARARE:

1.Fierbeți cartofii în coajă până vor fi gata. Lăsați-i să se răcească și curățați-i de coajă.

2.Puneți-i într-un bol adânc. Adăugați sare, piper negru măcinat după gust (dacă doriți, puteți să adăugați și alte condimente, precum ierburile uscate etc.) și gălbenușurile. Folosind zdrobitorul pentru piure, pisați totul până veți obține o compoziție fină și omogenă.

3.Adăugați treptat făina cernută în compoziția de cartofi. Amestecați și frământați un aluat omogen și destul de dens.

4.Divizați aluatul în bucățele și, lucrând pe masa presărată cu făină, oferiți-le forma de biluțe.

5.Lucrând în continuare pe masa presărată cu făină, aplatizați ușor fiecare biluță de aluat și puneți puțin cașcaval dat prin răzătoarea mare în mijlocul ei. Apoi adunați-i și lipiți-i marginile între ele, acoperind complet umplutura.

6.Întoarceți preparatul obținut cu „cusătura” în jos și rulați-l de câteva ori pe masă, ca să-i oferiți o formă îngrijită.

7.Procedați similar cu toate biluțele de aluat.

8.Încingeți 2-3 linguri de ulei într-o tigaie. Prăjiți „pateurile” de cartofi cu cașcaval în el: pe foc moderat, pe ambele părți, până se vor rumeni (timp de câte circa 2-3 minute pe fiecare parte).

9.Transferați-le pe o farfurie tapetată cu prosoape de hârtie sau șervețele de masă.

10.Serviți-le cu multă plăcere! Sunt nemaipomenite!

În calitate de umplutură pentru aceste „pateuri”, puteți să folosiți ciuperci prăjite cu ceapă, spanac opărit și condimentat (cu/fără brânză), șuncă mărunțită etc.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!