Cele mai gustoase roșii la butoi pentru iarnă! Rețetă ușoară!

Cele mai aromate și delicioase roșii la butoi pentru iarnă! Un gust perfect și unic! Roșiile ies atât de rafinate, încât se topesc în gură! Pe timp de iarnă, alături de bucatele din cartofi și carne, acestea vor fi o adevărată savoare!

INGREDIENTE:

– 2,5 kg de roșii;

– 130 g de usturoi;

– boabe de ienibahar (după gust);

– boabe de piper negru (după gust);

– frunze de vișin (după gust);

– frunze de coacăz negru (după gust);

– frunze de hrean (după gust);

– umbrele de mărar (după gust);

– semințe de muștar (după gust);

Pentru saramură (1 l de apă):

– 2 linguri de sare grunjoasă neiodată.

– 1 lingură de zahăr.

MOD DE PREPARARE:

1. Pentru început, pregătiți saramura. Folosiți apă rece, filtrată și respectați proporția de adăugare a sării și a zahărului, indicată în descrierea rețetei. Amestecați-o bine, până când totul se va dizolva.

2. Luați un butoi de plastic și puneți în el o treime din mirodenii și verdeață (după gust). Noi am adăugat: 2 frunze de hrean rupte în jumătate, 7-10 frunze de vișin, pe care tot le puteți rupe mărunt, 5 frunze aromate de coacăz negru, 5 căței de usturoi tăiați în bucăți, un mănunchi de umbrele de mărar, 10-12 boabe de piper negru și 3 boabe de ienibahar.

Sfat: Cel mai bine este să puneți roșiile la marinat într-un butoi din plastic alimentar – semnul P5 de la baza acestuia indică faptul că plasticul poate fi folosit pentru conservarea alimentelor. Al nostru are 5 l.

3. După aceasta, umpleți butoiul până la jumătate cu roșii și presărați-le cu aproximativ jumătate de linguriță de semințe de muștar. Repetați procedura de stratificare a mirodeniilor și a verdeții încă o dată (noi am adăugat aceleași cantități ca și la început).

4. Umpleți butoiul cu roșii. Mai adăugați un strat de verdeață și mirodenii.

5. Umpleți butoiul cu saramură, apoi acoperiți tot stratul superior cu frunze de hrean. Peste hrean, presărați câteva linguri de pudră de muștar (noi am măcinat semințele cu blenderul). Aceasta nu va permite roșiilor să prindă mucegai.

6. Puneți o farfurie cu o mică greutate pe ea (noi am pus o formă de ceramică pentru brioșe) și acoperiți butoiul cu capac. Lăsați-l la temperatura camerei pentru aproximativ o săptămână.

7. Iată cum arată roșiile noastre peste o săptămână:

8. Savurați roșiile obținute cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!