Chec cu mere la tigaie!

Chec la tigaie dintr-un singur ou și 2 mere. Savurați micul dejun, gustarea sau desertul când aveți oaspeți, pentru că se face rapid și simplu în câteva minute. 

INGREDIENTE: 

-1 ou; 

-2 mere; 

-150 ml de lapte; 

-60 gr de zahăr; 

-60 ml de ulei; 

-1 praf de sare; 

-7 gr de zahăr vanilat; 

-8 gr de praf de copt; 

-150 gr de făină; 

-1 lingură de oțet. 

MOD DE PREPARARE: 

1.Ungeți tigaia cu unt și presărați 1 lingură de zahăr. 

2. Tăiați merele rondele, apoi îndepărtați cotorul cu semințe (cu capacul de la o sticlă de plastic), cât să obțineți niște inele, pe care le așezați în tigaie. 

3. Bateți oul cu zahăr și zahăr vanilat, adăugați ulei și continuați să amestecați intens cu telul. 

4. Turnați lapte și amestecați. 

5. Încorporați făina în 2 partide și amestecați un aluat omogen. 

6. Cerneți praful de copt, amestecați, turnați oțet și amestecați din nou. 

7. Repartizați aluatul deasupra merelor, puneți tigaia la foc mic, o acoperiți cu capac și gătiți checul timp de 20 de minute. 

8. Răsturnați-l pe un platou, îl transferați din nou în tigaie și îl coaceți timp de încă 5 minute fără capac. 

Pregătit într-un mod mai puțin obișnuit, acest chec vă va uimi cu textura sa pufoasă, gustul deosebit și aroma apetisantă! 

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!