Chiftele ,,Căpițele de fân” – un preparat atât de gustos și suculent!

Chiftele la cuptor ,,Căpițele de fân”. Un fel de mâncare foarte simplu de pregătit și sățios, deoarece îmbină carnea și garnitura. Reprezintă niște chiftele plate din carne tocată peste care se adaugă, în straturi, umplutură din ouă, cartofi și cașcaval. Totul se pregătește la cuptor.

INGREDIENTE:

-400 gr de carne tocată;

-1 ceapă;

-1 felie pâine albă uscată;

-1 ou;

-sare și piper.

Pentru umplutură:

-2 cepe;

-4 cartofi;

-4 ouă fierte;

-150 gr de cașcaval;

-maioneză sau smântână fermentată;

-sare și piper.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecați carnea tocată cu ceapa, dată prin răzătoarea medie, oul, pâinea, înmuiată preventiv în apă și scursă, sare și piper, după gust.

2.Curățați ceapa de coajă și tăiați-o cuburi mici. O prăjiți pe tigaia cu ulei.

3.Tăiați ouăle, fierte preventiv, bucăți mici.

4.Dați cașcavalul prin răzătoare.

5.În cartofii dați prin răzătoarea mare, adăugați sare și 1 linguriță de smântână fermentată, ca să nu-și schimbe culoarea.

6.Ungeți forma cu ulei, formați chifteluțe plate din carne tocată, cu diametrul de aproximativ 10 cm, peste care adăugați straturi de ceapă prăjită, ou fiert, cartofi scurși de lichid și presărați totul cu cașcaval.

7.Ungeți cu maioneză și introduceți forma în cuptor pentru 50 de minute la temperatura de 180°C, în dependență de cuptor.

Din această cantitate de ingrediente obțineți 6 căpițe cu umplutură delicioasă. Având în vedere că preparatul conține și carne și cartofi, cel mai bine este să-l serviți alături de legume.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!