Cipici de cameră tricotați – colorați și călduroși (mărimile 38-41)!

Cum să tricotați papuci de cameră rapid, simplu și ușor? Aflați mai jos instrucțiunea pas cu pas. Cipicii sunt foarte călduroși, moi și comozi!

AVEȚI NEVOIE DE:

-fire de 2 culori: mov (A) și verde (B) – 100 gr/300 m;

-andrele circulare nr.3,5;

-ac mare;

-marcatori pentru tricotat.

PAȘI DE URMAT:

1.Montați 70 de ochiuri pe andrele (fir A).

2.Lucrați primele 10 rânduri în punct de jerseu: scoateți ochiul de margine, 1 ochi pe dos, 1 ochi pe față.

3.Următoarele 7 rânduri le tricotați în punct leneș (fir A). Primul ochi nu se lucrează, iar celelalte ochiuri se lucrează pe față.

4.Lucrați 25 de ochiuri pe față, fixați un marcator, apoi lucrați 20 de ochiuri pe față și întoarceți lucrarea (cele 25 ochiuri rămase rămân nelucrate).

5.Continuați să lucrați doar cele 20 de ochiuri din mijloc în punct leneș: 19 ochiuri pe față, 1 ochi de margine pe dos, îndepărtați marcatorul și întoarceți lucrarea.

6.Continuați să lucrați în punct leneș cu ochiuri pe față, până obțineți mărimea necesară. Noi am tricotat 46 de rânduri.

7.Apoi scoateți ochiul de margine, lucrați următoarele 2 ochiuri împreună pe față, celelalte ochiuri la fel pe față până la ultimele 3 ochiuri. Lucrați 2 ochiuri împreună pe față și ochiul de margine pe dos.

8.Întoarceți lucrarea și tricotați 1 rând cu ochiuri pe față (primul ochi nu se lucrează, ultimul ochi pe dos). Întoarceți lucrarea.

9.Scoateți ochiul de margine, lucrați următoarele 2 ochiuri împreună pe față, celelalte ochiuri la fel pe față până la ultimele 3 ochiuri. Lucrați 2 ochiuri împreună pe față și ochiul de margine pe dos.

Sfat. Scădeți încă 2 ochiuri, dacă doriți ca vârful să fie mai rotunjit. Dacă vă aranjează, vă puteți opri la prima scădere.

10.După ce finisați partea de mijloc (am obținut 48 de rânduri), culegeți ochiuri de-a lungul ei pe ochiurile marginale.

11.Începeți să lucrați pe față ochiurile de pe părțile laterale ale lucrării pe față.

12.Întoarceți lucrarea și lucrați ochiurile pe față, până ajungeți la cea de-a doua parte laterală.

13.Culegeți ochiuri pe față pe ochiurile marginale ale părții laterale. Deoarece vă aflați pe dosul lucrării, introduceți andreaua din partea de față și scoateți ochiurile la fel pe partea de față.

14.Lucrați ochiurile pe față, iar în rezultat pe andrele obțineți 112 ochiuri.

15.Fixați firul B de firul A.

16.Lucrați 3 ochiuri pe față (fir B), scoateți 1 ochi fără să-l lucrați, apoi 3 ochiuri pe față (firul rămâne în spatele lucrării) și scoateți 1 ochi fără să-l lucrați. Continuați, până la sfârșitul rândului. Întoarceți lucrarea.

17.Primul ochi nu se lucrează (firul rămâne în fața lucrării), scoateți următorul ochi fără să-l lucrați, treceți firul în spatele lucrării, 3 ochiuri pe față, treceți firul în fața lucrării, scoateți 1 ochi fără să-l lucrați, treceți firul în spatele lucrării, 3 ochiuri pe față. Continuați, până la sfârșitul rândului (ochiul de margine pe dos).

18.Luați firul A. 1 ochi pe față (firul în spatele lucrării), scoateți următorul ochi fără să-l lucrați, 3 ochiuri pe față, scoateți 1 ochi fără să-l lucrați, 3 ochiuri pe față. Continuați, până la sfârșitul rândului (ochiul de margine pe dos). Întoarceți lucrarea.

19.Scoateți primul ochi, 3 ochi pe față (firul în spatele lucrării), treceți firul în fața lucrării, scoateți 1 ochi fără să-l lucrați, treceți firul în spatele lucrării, 3 ochiuri pe față.

20.Repetați ornamentul de câte ori doriți.

21.Întoarceți lucrarea pe partea de față, lucrați 1 rând cu ochiuri pe față, întoarceți lucrarea și mai lucrați 1 rând cu ochiuri pe față.

22.Măsurați după picior de câte ochiuri aveți nevoie pentru talpă și fixați 2 marcatoare (noi am măsurat 16 ochiuri).

23.Lucrați ochiurile până la primul marcator pe față, apoi ochiurile dintre marcatori la fel pe față, până la ultimul ochi.

24.Scoateți marcatorul și lucrați ultimul ochi dintre marcatori împreună cu primul ochi după al doilea marcator pe față. Întoarceți lucrarea.

25.Puteți continua să lucrați în punct leneș sau cu ochiuri pe față pe partea de față și cu ochiuri pe dos pe partea de dos, până la ultimul ochi al părții din mijloc.

26.Apoi scoateți marcatorul și lucrați pe dos ultimul ochi al părții de mijloc împreună cu primul ochi al părții laterale. Întoarceți lucrarea.

27.Continuați să tricotați ultimul ochi al părții de mijloc împreună cu primul ochi al părții laterale, până ajungeți la etapa de tricotare a călcâiului: pe părțile laterale trebuie să rămână câte jumătate de ochiuri din parte de mijloc (deci, dacă partea noastră de mijloc are 16 ochiuri, noi am lucrat până pe părțile laterale au rămas câte 8 ochiuri).

28.Pentru a forma călcâiul trebuie să scădeți ochiurile din partea de mijloc: se tricotează 2 ochiuri din partea de mijloc cu 1 ochi din partea laterală.

29.Lucrați ochiurile din partea de mijloc pe față, ultimele 2 ochiuri împreună cu primul ochi din partea laterală și întoarceți lucrarea.

30.Lucrați ochiurile pe dos: ultimele 2 ochiuri de pe partea din mijloc le tricotați împreună cu primul ochi de pe partea laterală. Continuați, până pe andrele rămân 5 ochiuri.

31.Apoi lucrați 2 ochiuri împreună pe față, 3 ochiuri împreună pe față și iarăși 2 ochiuri împreună pe față.

32.Fixați firul cu ajutorul unui ac și coaseți împreună cele 2 părți laterale.

32.Urmând aceeași pași, tricotați cel de-al doilea cipic.

Bucurați-vă picioarele cu acești papuci călduroși și comozi!

Mult spor!