Cornulețe fragede cu umplutură de miez de nucă și miere!

Această rețetă de cornulețe cu miez de nucă este cea mai simplă și mai rapidă. Fursecurile sunt gustoase și fragede, de se topesc în gură!

INGREDIENTE:

– 350 gr de făină;

– 150 gr de unt rece;

– 1 lingură de zahăr;

– 80 ml de apă rece;

– 3 gr de vanilină;

– zahăr pudră.

Pentru umplutură:

– 200 gr de miez de nucă;

– 150 gr de miere lichidă.

MOD DE PREPARARE:

1. Amestecați făina cu zahăr și vanilină.

2. Adăugați untul rece tăiat bucăți și frecați cu mâinile, cât să obțineți un aluat firimituri.

3. Turnați apa rece în fir subțire și amestecați cu spatula, apoi frământați un aluat moale.

4. Împărțiți aluatul în jumătate, apoi îl tăiați bucăți mai mici, pe care le rotunjiți. Le acoperiți cu folie alimentară și le dați la frigider pentru 30 de minute.

5. Mărunțiți miezul de nucă și îl amestecați cu miere.

6. Umeziți mâinile cu apă rece, luați câte puțină compoziție de miez de nucă și modelați niște cilindri.

7. Întindeți fiecare bilă de aluat în lipii rotunde, adăugați umplutură și rulați rulouri, lipind bine marginile și oferindu-le o formă frumoasă de cornuri.

8. Așezați cornurile pe tava tapetată cu hârtie de copt și le coaceți timp de 20 de minute la temperatura de 180°С.

9. Presărați fursecurile fierbinți cu zahăr pudră.

O combinație perfectă și nemaipomenită de aluat fraged și miez de nucă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!