Cum să creșteți recolta de căpșuni!

1.Primul lucru care îl faceți primăvara este să îndepărtați frunzele uscate.

2.Apoi, e nevoie să fertilizați solul cu dolomită măcinată, făină de oase, cretă sau cenușă, deoarece stratul de mulci adăugat toamna acidifică intens solul. Presărați îngrășământul și afânați puțin pământul.

Procedura se efectuează primăvara devreme, deoarece mai târziu căpșunile vor avea nevoie de îngrășământ cu azot. Fertilizările se realizează la distanța de 1 lună, pentru că cele 2 medii (alcalin și acid) se neutralizează reciproc.

3.Pentru recoltă foarte timpurie, plantați câteva tufe de căpșuni remontante în seră. La sfârșitul lunii aprilie acestea vor înflori, iar în luna mai aveți deja primele fructe.

Însă, în seră, nu doar căpșunile cresc foarte bine, dar și buruienile. Vă recomandăm să le îndepărtați și să le adăugați într-o găleată cu apă, iar peste câteva săptămâni obțineți un îngrășământ minunat.

4.Primăvara, fertilizați culturile cu gunoi granulat de pasăre. Adăugați câte 2 linguri la fiecare tufă de căpșuni. Afânați puțin solul, aceste granule se vor dizolva treptat și vor hrăni câte încet tufele.

5.Diluați 2 linguri de amoniac în 10l de apă și udați culturile. Soluția are 2 avantaje: combate dăunătorii și fertilizează suplimentar solul. Amoniacul conține azot – principalul component pentru vegetația activă de primăvară a plantelor.

De asemenea, adăugați 1 lingură de preparat fungicid în 10l de apă și udați căpșunile, protejându-le astfel de boli și oferindu-le putere. Preparatul conține acizi humici, care fac solul mai fertil.

Folosiți aceste 2 soluții o dată în sătpămână, alternându-le. Amoniacul îl adăugați până la înflorirea activă a căpșunilor, apoi utilizați infuziile de plante.

7.Nu uitați să mulciți căpșunile, deoarece aceste culturi cresc bine doar în sol umed.

Aceleași recomandări le urmați și pentru căpșunile din câmp deschis.

8.Înainte de înflorire, căpșunile au nevoie de o fertilizare mai intensă. Dar nu e cazul să exagerați cu îngrășămintele organice, deoarece excesul duce la acumularea nitraților în fructe.

9.Când apar florile, străduiți-vă să udați culturile sub rădăcină. După fertilizare, e nevoie să mai udați o dată căpșunile cu apă simplă, astfel substanțele nutritive ajug mai rapid la rădăcini.

Ultimul tratament cu amoniac îl efectuați până la formarea fructelor.

Reînnoiți stratul de mulci, izolând viitoarele fructe de sol sau mulciul organic, ca să nu putrezească. Puteți folosi paie, iarbă uscată sau plasă din fibre de nucă de cocos.

10.Îndepărtați stolonii, ei consumă energia plantelor, care trebuie orientată spre formarea fructelor. Nu îi trageți ca să nu deteriorați rozeta frunzelor: dimineața și seara stolonii se rup ușor, iar ziua îi puteți tăia cu foarfeca.

11.Când apar primele fructe, reluați fertilizarea cu îngrășăminte organice granulate, folosindu-le moderat. Nu vă recomandăm să continuați fertilizările lichide, astfel fructele vor rămâne curate și aromate.

Pentru o recoltă bogată nu este neapărat să plantați multe tufe de căpșuni. Este suficient un pat nu prea mare, dar din care să puteți obține cât mai multe fructe!

Spor la grădinărit!