Cum se copilesc corect roșiile? Oare acest lucru este chiar necesar?

COPILIREA ROȘIILOR CULTIVATE ÎN SOL DESCHIS

Când cultivă roșiile în sol deschis, majoritatea grădinarilor aleg soiurile de talie mică, deoarece ele sunt mai ușor de format și legat. Aceste soiuri nu trebuie copilite în totalitate, deoarece ruperea tuturor lăstarilor laterali va cauza stoparea creșterii tufelor.

Pe aceste tufe se lasă câte un lăstar de continuitate — rămurica, care crește sub primul mănunchi de flori. Ei nu sunt lăsați doar o dată, ci de mai multe ori, permițându-le să se înlocuiască unii pe alții și să rodească.

De asemenea, dacă cultivați roșii cherry în sol deschis, nu trebuie să uitați de formarea tufelor. Deși au fructele mici, numărul lor poate fi mare și tulpina epuizată de lăstari pur și simplu se va rupe.

Soiurile nedeterminate de roșii cherry trebuie să fie copilite, formate cu 1-2 tulpini și ciupite.

Soiurile determinate pot fi doar ciupite, iar cele semideterminate pot fi formate compact, cu 2-3 tulpini, însă copilirea și ciupirea lor oricum sunt necesare.

Soiurile nedeterminate de roșii sunt plante cu creștere nelimitată, ale căror înălțime, în absența ciupirii vârfurilor lor, poate atinge 2 m sau chiar mai mult.

Soiurile determinate de tomate se caracterizează prin formarea bobocilor pe vârfurile tulpinilor lor. De aceea, ele încetează să mai crească după formarea unui anumit număr de flori (de obicei, înălțimea tufelor acestor plante nu depășește 110 cm).

COPILIREA SOIURILOR DE ROȘII CU FRUCTE MARI

Rareori soiurile de roșii cu fructe mari ne impresionează prin rodul lor. Dar dacă formarea tufelor este corectă, ele pot trezi admirația familiei dumneavoastră și respectul vecinilor.

Se cunoaște faptul că cele mai mari fructe, care prezintă trăsăturile soiului, se dezvoltă la nivelul primelor mănunchiuri de flori. Cu cât ele se formează mai sus, cu atât devin mai mici. Acest lucru se referă și la fructele de pe tulpinile laterale — ele nu depășesc dimensiunea oului de găină și ajung rareori la maturitate.

De aceea, copilirea tomatelor cu fructe mari este o procedură necesară. O atenție deosebită trebuie să oferiți lăstarilor, care apar puțin mai jos de mănunchiurile de flori: ei sustrag toți nutrienții și împiedică dezvoltarea și coacerea fructelor.

În timpul procesului de copilire puteți îndepărta și mănunchiurile superioare de flori, lăsând maxim 5-7 bucăți pe tufă. Astfel veți reduce numărul roșiilor obținute, dar veți crește calitatea lor.

Spor la grădinărit!