Cum se curăță și se congelează corect usturoiul, ca să se păstreze pe parcursul întregii ierni?

Usturoiul, ca și verdețurile, nu-și pierde proprietățile folositoare, aroma și gustul după congelare. Chiar invers: datorită temperaturii reduse, ele se păstrează pentru o perioadă mai îndelungată. Cel mai important este să pregătiți corect usturoiul pentru procesul de congelare, deoarece astfel termenul prospețimii lui poate fi prelungit chiar și până la următoarea culegere a recoltei.

Cel mai bine ar fi să folosiți căpățâni proaspete de usturoi, cu căței suculenți, în acest scop. De asemenea, nu trebuie să congelați usturoiul stricat sau mucegăit: pe lângă faptul că nu se va păstra, el va cauza alterarea celorlalte rezerve.

CUM PUTEȚI SĂ CONGELAȚI USTUROIUL PENTRU IARNĂ?

1. SUB FORMĂ DE CĂPĂȚÂNI ÎNTREGI

În acest scop luați folia alimentară și înveliți fiecare căpățână necurățată de usturoi în ea. Acest truc simplu vă va ajuta să le păstrați într-atât de bine, încât după dezghețare căpățânile de usturoi vor arăta la fel de bine ca cele proaspete.

2. SUB FORMĂ DE CĂȚEI ÎNTREGI, CURĂȚAȚI DE COAJĂ

Curățați cățeii de usturoi de coajă și puneți-i în pungi cu fermoar sau în recipiente de plastic. După aceasta dați-i la congelator. Înainte de utilizare puteți să nu-i decongelați, ci să-i adăugați îndată în mâncare.

3. SUB FORMĂ TOCATĂ SAU TRECUTĂ PRIN PRESA DE USTUROI

Curățați usturoiul, după care tocați-l mărunt cu cuțitul/blenderul sau treceți-l prin presa de usturoi. Puneți-l în formele pentru gheață. Dați-l la congelator și lăsați-l să înghețe complet, iar apoi transferați-l în recipiente sau pungi de plastic. Usturoiul mărunțit și congelat este ușor de adăugat în supe, salate și sosuri.

4. ÎN COMPOZIȚIA SOSURILOR

Această variantă este cea mai confortabilă și avantajoasă: pe lângă usturoi, veți obține un sos sau un dressing deja pregătit. Astfel veți economisi timpul și veți putea pregăti fără probleme mâncarea planificată în orice moment și în orice loc.

REȚETA UNUI SOS CU USTUROI POTRIVIT PENTRU CONGELARE

Ingrediente:

-100 ml de ulei de floarea-soarelui/măsline;

-7 căței de usturoi;

-pătrunjel proaspăt — după gust;

-mărar proaspăt — după gust.

Mod de preparare:

1.Mărunțiți mărarul, pătrunjelul și usturoiul cu ajutorul cuțitului.

2.Amestecați-le cu uleiul de floarea-soarelui sau de măsline. Dacă doriți, puteți să adăugați alte ierburi și condimente, care vă plac.

3.Apoi transferați sosul de usturoi în forme pentru gheață și dați-l la congelator.

4.Acest adaos se potrivește excelent pentru adăugarea în salate, supe și garnituri.

Luați în considerație faptul că usturoiul are o aromă destul de specifică. De aceea, cel mai bine ar fi să-l păstrați în recipiente închise ermetic, cât mai departe de restul fructelor și legumelor. Pe lângă căpățânile de usturoi, puteți să congelați fâșchii de usturoi sau pasta pregătită din ei.

Salvați articolele folositoare pentru sine și nu uitați să le distribuiți prietenilor voștri!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!