Cum se îngrijesc corect orhideele?

CÂTEVA VERSIUNI, CARE EXPLICĂ DE CE ORHIDEELE NU ÎNFLORESC…

1. După părerea noastră, principala cauză de neînflorire a orhideelor cultivate în condiții casnice este reprezentată de uscarea insuficientă dintre irigări.

2. A doua cauză de neînflorire, care se referă în particular la speciile Phalaenopsis, este absența diferenței naturale de temperatură (ziua/noaptea). De exemplu, dacă temperatura diurnă este de 25°C, atunci cea nocturnă trebuie să fie de 18-21°C.

3. A treia cauză: fertilizarea excesivă, conținutul ridicat de azot, soluțiile prea concentrate. Aceste lucruri stimulează creșterea necontrolată a plantei. Cea mai bună fertilizare pentru orhidee este o porție bună de lumină.

REGULILE DE BAZĂ ALE ÎNGRIJIRII ORHIDEELOR — REGIMUL DE TEMPERATURĂ, UMIDITATEA ȘI IRIGAREA

În ciuda numeroaselor sale pretenții, orhideele se pot adapta până la un anumit nivel la condițiile încăperilor noastre.

Speciile de orhidee sunt destul de pretențioase la factorii de îngrijire, precum regimul de temperatură și umiditatea mare.

Asigurați circulația aerului în jurul rădăcinilor lor. Temperatura trebuie să se mențină între 10 și 32°C, luând în considerație și oscilațiile termice din timpul zilei și nopții, care trebuie să fie limitate la 3-5°C.

În timpul verii udați orhideele în fiecare săptămână, însă doar după ce substratul lor se va usca în totalitate. Nu este o problemă, dacă apa se scurge în farfurioare, udând foarte bine sistemul radicular.

Nu vă fie frică să udați rădăcinile orhideelor chiar și sub jetul de apă de la robinet. Nu lăsați apa în farfurioare pentru mult timp. Este folositor să lăsați vase deschise cu apă în preajma lor, folosind umidificatori speciali.

Dacă temperatura aerului este scăzută, orhideele nu trebuie udate. Ele suportă cu ușurință uscăciunea de scurtă durată a substratului. Trebuie să alternați perioadele de uscăciune și umezire a substratului lor.

În timpul iernii străduiți-vă să protejați aceste flori de aerul fierbinte și uscat din jurul caloriferelor, creând simultan un mediu umed pentru ele.

Dacă frunzele „puiului” dumneavoastră încep să se îngălbenească, să se zbârcească sau el nu înflorește, este necesar să-i verificați rădăcinile: determinați-le starea, dacă este necesară sau nu transplantarea sau dacă pur și simplu trebuie să-l mutați într-un alt loc.

Când orhideea va accepta acțiunile dumneavoastră și locul său permanent, vă va răsplăti îngrijirile printr-o înflorire frumoasă și bogată. Nu trebuie să deranjați excesiv această plantă.

Spor la grădinărit!