Curățarea mașinii de spălat de murdărie și calcar în 5 etape — instrucțiuni detaliate, cu imagini!

Curățarea regulată a mașinii de spălat va contribui atât la menținerea aspectului, cât și la funcționarea ei eficientă. Acest dispozitiv poate să adune multe impurități: ciuperci și mucegai, depuneri calcaroase, resturi de detergent, balsam și înălbitor, obiecte minuscule (în filtrul furtunului de evacuare), rugină și nisip (în filtrul furtunului de umplere). De aceea, o dată cu trecerea timpului puteți să observați că îmbrăcămintea dumneavoastră (îndeosebi cea deschisă la culoare), nu mai strălucește de curățenie ca înainte. De asemenea, aspectul mașinii de spălat devine dizgrațios și neplăcut.

Cât de frecvent trebuie să curățați mașina de spălat? O dată la 2-3 luni. Dar dacă aveți animale de companie sau deseori spălați haine de lână, atunci această procedură trebuie realizată mai frecvent.

INSTRUCȚIUNILE DETALIATE, PAS CU PAS

PASUL 1. CURĂȚAREA CUVEI ȘI REZISTENȚEI DE ÎNCĂLZIT DE DEPUNERILE CALCAROASE

Prima etapă presupune curățarea interiorului mașinii de spălat și anume îndepărtarea depunerilor minerale de pe rezistență și cuvă. Cum puteți să realizați acest lucru? Secretul tuturor metodelor este simplu:

Având în vedere faptul că depunerile calcaroase constau din săruri de magneziu și calciu, trebuie să acționăm asupra lor cu ajutorul acizilor organici sau anorganici. Ce acizi se găsesc în fiecare casă și costă foarte puțin? Corect, oțetul obișnuit sau sarea de lămâie.

Metoda 1. Curățarea mașinii de spălat cu oțet și bicarbonat de sodiu.

Aveți nevoie de:

-2 căni de oțet din alcool alb (preferabil) sau oțet obișnuit, de masă 9%;

-¼ cană de bicarbonat de sodiu;

-¼ pahar de apă;

-un burete cu parte abrazivă.

Dacă aveți la dispoziție esență de oțet 70%, puteți să o transformați în oțet 9%, diluându-o cu apă în proporție de 1:7 (o parte de oțet și 7 părți de apă).

Mod de lucru: amestecați bicarbonatul de sodiu și apa într-un bol mic. Adăugați compoziția obținută în sertarul pentru detergent al mașinii dumneavoastră. Turnați oțetul în cuvă. Porniți mașina de spălat fără rufe, setându-o la temperatura maximă și la cel mai lung ciclu de spălare.

Metoda 2. Curățarea mașinii de spălat cu sare de lămâie.

Curățarea mașinii de spălat cu sare de lămâie se realizează încă mai simplu.

Aveți nevoie de 1-6 plicuri de sare de lămâie. Cantitatea necesară depinde de volumul mașinii de spălat și gradul ei de murdărire.

Mod de lucru: adăugați sarea de lămâie în sertarul mașinii de spălat — secțiunea pentru detergent. Porniți mașina de spălat, setându-o la temperatura și timpul maxim de spălare.

PASUL 2. CURĂȚAREA GARNITURII DE CAUCIUC

Ura! Mașina de spălat a terminat programul de curățare și puteți să începeți spălarea garniturii de cauciuc. În acest loc întunecos și umed se adună murdărie și mucegai. De aceea, trebuie să-l curățați cu minuțiozitate. Puteți să realizați această procedură cu ajutorul oricărei soluții de curățat: de exemplu, bicarbonat de sodiu sau Sano (sub formă de pulbere). Iar dacă este prezent prea mult mucegai, care reprezintă și cauza unui miros insuportabil, luați o soluție mai puternică (Domestos, Cif sau Ace). Însă luați în considerație faptul că utilizarea soluțiilor, care conțin clor, nu trebuie să fie prea frecventă, deoarece poate cauza deformarea cauciucului.

Mod de lucru:

1.Aplicați puțină soluție pe o cârpă sau un burete umed. Trageți cu grijă garnitura de cauciuc spre dumneavoastră și curățați partea metalică a cuvei.

2.Apoi nu uitați să curățați garnitura în sine, procedând similar.

3.Cele mai multe impurități se adună în partea inferioară a garniturii, dar trebuie să curățați toată circumferința ei.

4.Fiți atenți și nu trageți cauciucul prea tare, ca să nu-l deteriorați. La sfârșit ștergeți toată garnitura cu o cârpă umedă, astfel încât să îndepărtați toate impuritățile și soluția de spălat.

PASUL 3. CURĂȚAREA SERTARULUI PENTRU DETERGENT

Găsiți manualul de utilizare a mașinii de spălat în casă sau pe Internet și căutați în el informațiile despre demontarea sertarului pentru detergent. Cel mai frecvent acest proces se realizează astfel:

1.Deschideți complet sertarul. Dacă veți vedea o piesă albastră, montată în secțiunea mijlocie (la mașinile moderne Bosch, Samsung, Beco etc.), trebuie să apăsați cu forță pe ea și să o trageți spre sine, susținând simultan sertarul.

2.Dacă mașina de spălat nu este dotată cu o asemenea piesă (deseori așa sunt formate sertarele din mașinile de spălat Indesit), atunci pur și simplu trebuie să trageți sertarul spre sine și în jos. Apoi treptat, mișcându-l spre dreapta și stânga, scoateți-l complet.

3.Cum numai veți scoate sertarul, cel mai probabil veți observa următoarea imagine: zona, care îl suportă, este plină de resturi de detergent. Scăpați de aceste depuneri cu ajutorul oricărei soluții de spălat, după care ștergeți toată suprafața cu o cârpă umedă. Luați în considerație faptul că trebuie să curățați totul cu grijă, ca să nu deteriorați suportul de cauciuc.

Dacă depunerile se curăță greu, puteți să stropiți zona respectivă cu soluția de spălat, folosind un pulverizator. Lăsați-o să acționeze timp de 2 ore și doar după aceasta începeți curățarea manuală.

4.Curățați sertarul în sine. De obicei, el este acoperit de depuneri calcaroase și rugină, resturi de detergent și alți compuși de spălat rufele. În acest scop puteți să folosiți:

-amestecul de oțet și bicarbonat de sodiu;

-Sano (sub formă de pulbere) și alți compuși similari;

-amestecul format din apă fierbinte, oțet și bicarbonat de sodiu.

Acoperiți sertarul cu soluția aleasă și lăsați-l să se înmoaie timp de 30 minute sau, cel mai bine, 2-3 ore.

5.Apoi trebuie să curățați sertarul cu ajutorul unui burete și al unei periuțe de dinți (ea este deosebit de necesară pentru curățarea locurilor greu accesibile). La sfârșit, îndepărtați resturile de soluție, ștergeți sertarul cu o cârpă uscată și montați-l la locul lui (cel mai frecvent trebuie pur și simplu să-l introduceți în compartimentul său și să-l împingeți).

Dacă aveți mașină de spălat vasele, puteți să spălați sertarul în ea. Probabil rugina nu va dispărea complet, dar o veți putea îndepărta mult mai ușor după curățarea în mașina de spălat vasele.

PASUL 4. CURĂȚAREA FILTRULUI FURTUNULUI DE EVACUARE.

A sosit momentul să curățați filtrul furtunului de evacuare. Dacă îl veți lăsa să se încarce cu multe impurități, la un moment dat mașina de spălat va „refuza” să scurgă apa. Drept rezultat, nivelul ei va crește și ea se va scurge din mașină. Din fericire, filtrul se curăță foarte ușor.

Aveți nevoie de:

-un vas cu înălțimea potrivită (de exemplu, tava standard de la cuptor);

-un prosop sau o cârpă;

-o șurubelniță plată sau oricare alt instrument tare și plat (în caz de nevoie).

Mod de lucru:

1.Deschideți capacul filtrului, care, ca regulă, se află în partea inferioară a feței anterioare a mașinii de spălat. La unele modele de mașini filtrul este pur și simplu acoperit de o plăcuță subțire. Dacă acesta este cazul dumneavoastră, puteți să o deschideți agățându-o cu ajutorul șurubelniței plate (în caz de nevoie), după cum este arătat în imaginile de mai jos.

2.Astfel, veți vedea filtrul închis. Înainte de a răsuci capacul, așterneți prosopul pe podea și așezați recipientul pentru colectarea apei sub scurgere (în cazul nostru acesta nu a fost necesar, deoarece apa curgea pe lângă el; de aceea, am lăsat-o să se scurgă direct pe prosop, deschizând și închizând alternant capacul). Luați în considerație faptul că se poate scurge până la 500 ml de apă!

3.Rotiți capacul împotriva acelor de ceasornic și scoateți din orificiu tot gunoiul și murdăria adunate: puteți să găsiți monede, fire de păr, lână, scobitori și alte mărunțișuri.

4.Ștergeți orificiul și închideți-l cu capacul. Apoi fixați plăcuța decorativă la locul ei.

PASUL 5. CURĂȚAREA CARCASEI ȘI HUBLOULUI MAȘINII DE SPĂLAT

Aproape ați terminat! Interiorul mașinii de spălat este curat și puteți să o utilizați. V-a rămas să curățați carcasa mașinii: ștergeți panoul de comandă (îndeosebi butoanele proeminente), ștergeți interiorul și exteriorul hubloului și pereții laterali și superior.

MĂSURI PROFILACTICE

-Folosiți exact cât detergent, înălbitor și balsam sunt necesare într-adevăr (citiți instrucțiunile de utilizare ale soluțiilor respective), deoarece excesele lor nu intensifică rezultatul, ci pur și simplu se depun și se adun în interiorul mașinii de spălat rufe.

-Întotdeauna scoateți obiectele mărunte din buzunare, pentru ca acestea să nu blocheze filtrul de evacuare a apei.

-Străduiți-vă să nu întârziați pornirea mașinii, dacă deja ați introdus rufele murdare în cuva ei. De asemenea, scoateți rufele curate cum numai se va sfârși ciclul de spălare și puneți-le la uscat.

-Străduiți-vă să țineți hubloul mașinii deschis în permanență, ca să nu apară mucegai în interiorul ei din cauza umidității crescute.

Spor la treabă!