Dacă aveți un pahar de fulgi de ovăz și 3 mere acasă, atunci pregătiți această prăjitură delicioasă la cuptor!

Vă prezentăm o rețetă delicioasă de prăjitură cu mere și miez de nuci la cuptor, care se pregătește foarte rapid și ușor, din cele mai accesibile ingrediente. Va fi apreciată de toți amatorii de copturi, așa că vă recomandăm să o pregătiți și dvs. pentru cei dragi!

INGREDIENTE:

– 3 mere;

– unt moale și zahăr (pentru ungerea tăvii);

– 1 lingură de suc de lămâie;

– 1 pahar de miez de nuci;

Pentru aluat:

– 3 ouă;

– 130 g de unt;

– 5 linguri de zahăr tos;

– 1 linguriță de esență de vanilie;

– 1 praf de sare;

– 1 pahar de fulgi de ovăz măcinați;

– 1 lingură de praf de copt;

– pudră de scorțișoară (după gust).

MOD DE PREPARARE:

1. Curățați merele de coajă și tăiați-le în bucățele de mărime medie. Distribuiți-le la baza unei forme detașabile, tapetă cu hârtie de copt, unsă cu unt moale și presărată cu zahăr. A noastră are diametrul de 22 cm.

2. După aceasta, stropiți-le cu suc de lămâie.

3. Tocați mărunt miezul de nuci și presărați-l peste mere.

4. Pregătiți aluatul: bateți untul cu zahărul și esența de vanilie într-un bol adânc, până la obținerea unei compoziții omogene. Pentru aceasta, folosiți mixerul pornit la viteză mare.

5. După aceasta, adăugați câte un ou și continuați să mixați. În final, încorporați și sarea.

6. Cerneți fulgii măcinați de ovăz în bol, adăugați praful de copt și amestecați cu mixerul timp de 1-2 minute.

7. Acum, dacă doriți, puteți presăra miezul de nuci cu scorțișoară, apoi turnați aluatul obținut deasupra.

8. Coaceți prăjitura în cuptorul preîncălzit până la 180°C, timp de 40 de minute. Verificați dacă este gata prin testul cu scobitoarea.

9. Scoateți-o din cuptor și savurați-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!