Dacă aveți varză acasă atunci dați-o prin răzătoare și pregătiți această gustare rapidă și foarte delicioasă!

Probabil că fiecare gospodină a ținut măcar o dată o varză în frigider timp de câteva zile, neștiind ce să mai pregătească din ea. Astăzi vă vom demonstra o rețetă simplă din varză, din care veți obține o gustare foarte apetisantă, în minute numărate!

INGREDIENTE:

– 500 g de varză;

– 2+1 ouă;

– 1 ceapă;

– sare, piper negru măcinat, oregano uscat și chimen (după gust);

– 1 pahar de pesmet;

– jumătate de pahar de cașcaval ras;

– ulei vegetal de floarea-soarelui.

MOD DE PREPARARE:

1. Luați o jumătate de varză și dați-o prin răzătoarea cu găuri mari, direct într-un bol adânc. Adăugați sarea, amestecați varza foarte bine și lăsați-o să lase zeamă pe parcursul a 15 minute.

2. Tăiați ceapa în formă de cubulețe. Încingeți o tigaie cu puțin ulei vegetal și prăjiți ceapa în el, până când se va rumeni.

3. Scurgeți bine varza de zeama lăsată. Adăugați prăjeala de ceapă peste ea, piperul negru măcinat, oregano, chimenul și sare după gust. De asemenea, spargeți 2 ouă în bol și amestecați.

4. Adăugați cașcavalul ras și pesmetul pe o farfurie. Amestecați. De asemenea, bateți 1 ou cu furculița într-o farfurie separată.

5. Modelați tocineii în palme, treceți-i prin oul bătut, apoi prin amestecul de pesmet și cașcaval.

6. Încingeți o tigaie cu aproximativ jumătate de pahar de ulei vegetal. Adăugați tocineii de varză în ea și prăjiți-i la foc mediu, până când se vor rumeni frumos pe ambele părți.

7. Savurați-i la cină cu multă plăcere, alături de un sos delicios de iaurt!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!