Datorită acestei metode, veți putea crește cu ușurință mai multe orhidee mici din tija florală a plantei!

Orice amator de orhidee va fi de acord cu faptul că ele nu vor fi niciodată prea multe într-o locuință. Orhideele nu sunt ieftine, așa că nevoia ne face să învățăm diferite trucuri de înmulțire, pentru a obține mai multe flori frumoase ca acestea. Una dintre cele mai eficiente și mai ușoare modalități de înmulțire a orhideelor este prin intermediul tijelor florale. Această metodă permite obținerea multor orhidee mici în doar 2 luni.

În cazul înmulțirii prin această metodă, formarea activă a rădăcinilor începe după aproximativ o lună și jumătate.

Veți avea nevoie de:

– 1 tijă florală cu muguri;

– 1 sticlă de plastic;

– argilă expandată;

– peroxid de hidrogen de 3 %;

– ceară, folie alimentară, bandă adezivă și benzi de cauciuc.

Mod de lucru:

1. Tăiați o sticlă de plastic astfel, încât să obțineți un ghiveci cu capac.

2. Înfășurați gâtul sticlei cu folie alimentară și fixați-o cu o bandă de cauciuc. Apoi realizați niște găuri în folie cu o scobitoare.

3. Pentru înmulțire, este nevoie să luați o tijă florală cu muguri.

4. Tăiați-o în bucăți porționate, apoi tratați zonele tăiate cu o soluție de peroxid de hidrogen de 3 %. Iar pentru a preveni uscarea butașilor în timpul înmulțirii, picurați pe capetele acestora niște ceară de lumânare.

5. Umpleți ghiveciul de plastic cu argilă expandată. Stropiți-o cu apă, astfel încât stratul superior să rămână uscat. Așezați butașii în ghiveci și fixați capacul sticlei cu o bandă adezivă.

6. Puneți vasul într-un loc luminos și răcoros. Adăugați apă, în funcție de necesitate. În 2 săptămâni, vor apărea primele frunze.

7. Iar peste 2 luni, micuța orhidee va deveni suficient de puternică, încât va începe să-și dezvolte propriul sistem radicular.

8. Acum, noua plantă poate fi transplantată într-o locație permanentă.

Aceasta este o metodă simplă de înmulțire a orhideelor, care permite obținerea unui număr mare de plante mici și viguroase simultan.

Spor la grădinărit!