De 20 de ani marinez varza doar așa! Toată familia o adoră!

După părerea mea, aceasta este una dintre cele mai cunoscute și practicate rețete de marinare a verzei cu morcov pentru iarnă. Cel puțin, eu o marinez astfel din tinerețe. Toți adoră această salată la cină, alături de bucatele principale. Varza nu își pierde culoarea cu timpul, rămâne la fel de crocantă și delicioasă. Dacă nu ați pregătit-o astfel niciodată, atunci vă recomand să o faceți împreună cu mine!

INGREDIENTE:

Pentru 1 borcan de 3 l:

– 2 kg de varză;

– 100 g de morcov;

*Cantitatea legumelor este indicată în formă rasă.

– 1 lingură de semințe de mărar (opțional);

Pentru marinadă:

– 1 l de apă;

– 2 linguri (60g) de sare;

– 125 g de zahăr;

– 125 ml de oțet de 9 %.

MOD DE PREPARARE:

1. Îndepărtați foile superioare ale căpățânilor de varză, care pot fi deteriorate și nu sunt foarte suculente. După aceasta, tăiați căpățânile în jumătate, sau în sferturi, pentru a le putea tăia mai ușor în formă de fideluță. Pentru aceasta, folosiți cuțitul sau o răzătoare specială pentru varză.

2. De asemenea, dați morcovul prin răzătoarea cu găuri mari sau printr-o mandolină.

3. Amestecați varza pregătită cu morcovul într-un lighean. Transferați legumele în borcane de 3 l, compactându-le bine cu mâna, deoarece când veți turna marinada deasupra, se vor micșora în volum.

4. Pregătiți marinada: turnați apa într-o cratiță și aduceți-o în punctul de fierbere. Adăugați sarea, zahărul, și amestecați până la dizolvare. Când a dat din nou în clocot, adăugați oțetul și stingeți focul. Lăsați marinada să se răcească.

5. După aceasta, turnați-o în borcane, având grijă să nu rămână goluri de aer în acestea.

6. Acoperiți borcanele cu capace de plastic și depozitați-le într-un loc răcoros. Dacă peste 2-3 zile vedeți că varza a absorbit din marinadă și nivelul acesteia a scăzut, atunci mai pregătiți o porție de marinadă și turnați în borcane, astfel încât să fie pline. Savurați iarna varza obținută cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!