Desert fără coacere în 10 minute cu gust de copilărie – rețetă simplă și foarte delicioasă!

Ce poate fi mai gustos alături de o cană de ceai sau cafea, decât câteva felii de salam apetisant din biscuiți, care vă vor aduce aminte de copilărie? Astăzi vă prezentăm anume rețeta lui, care este foarte simplă și ușoară. Haideți să pregătim împreună această bunătate de desert!

INGREDIENTE:

– 1 kg de biscuiți sfărâmicioși;

– 300 g de lapte;

– 400 g de unt;

– 200 g de zahăr;

– 100 g de pudră de cacao;

– 1 praf de sare;

Ingrediente suplimentare:

– 2 linguri de zahăr pudră;

– jumătate de lingură de amidon.

MOD DE PREPARARE:

1. Transformați o parte din biscuiți în fărâmituri, folosind blenderul sau mașina de tocat carnea, iar biscuiții rămași rupeți-i în bucățele mici.

2. Adăugați zahărul tos, sarea, pudra de cacao, untul și laptele într-o crăticioară. Puneți vasul pe foc și amestecând în continuu, topiți ingredientele și aduceți-le în punctul de fierbere. După ce au dat în clocot, scoateți vasul de pe foc.

3. Adăugați toți biscuiții într-un vas încăpător, turnați compoziția de cacao deasupra și amestecați cu o spatulă, până la omogenizarea aluatului.

4. Tăiați aluatul obținut în câteva părți de mărimea dorită și modelați salamurile. Pentru comoditate, folosiți folie alimentară sau pungi de copt. Noi am modelat opt salamuri. Dați-le la frigider pentru 3 ore.

5. După aceasta, savurați deliciul obținut cu multă plăcere!

Sfat: Pentru ca salamurile să nu fie lipicioase, presărați-le cu un amestec de amidon și zahăr pudră. Iar pentru a le păstra, înfășurați-le în hârtie de copt.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!