Două rețete gustoase de omletă: la cuptor și la tigaie!

Ambele rețete prezentate astăzi sunt foarte gustoase. Încercați-le și diversificați micul dejun al familiei dumneavoastră!

INGREDIENTE:

Pentru omleta cu cașcaval – la cuptor:

-120 gr de cașcaval;

-70 gr de salam cu pui (de preferat de casă);

-30 gr de ceapă verde (pătrunjel sau mărar);

-1 ardei gras roșu;

-6 ouă;

-60 ml de lapte;

-sare și piper negru.

Pentru omleta cu maioneză – la tigaie:

-6 ouă;

-3 linguri de maioneză (de preferat de casă);

-sare și piper negru.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți ompleta la cuptor. Curățați ardeiul de cotor și semințe, apoi îl tăiați cuburi. Îl prăjiți puțin pe tigaia cu ulei înfierbântat, până se evaporează sucul eliminat, astfel omleta va fi mai puțin zemoasă.

2.Tăiați salamul cuburi, iar ceapa – bucăți mici.

Sfat. Vă recomandăm să folosiți salam pregătit în casă.

3.Dați cașcavalul prin răzătoarea mică.

4.Bateți ouăle cu telul, adăugați sare și piper negru, după gust, apoi mai amestecați o dată.

5.Turnați laptele și amestecați.

6.Ungeți baza și pereții formei (diametrul de 17 cm) cu ulei, adăugați ardeiul gras, apoi salamul și verdeața, presărați totul cu cașcaval, mai amestecați o dată compoziția de ouă și turnați-o peste celelalte ingrediente.

Sfat. Puteți folosi și o formă cu diametru mai mare, dar în acest caz omleta va fi mai puțin pufoasă.

7.Introduceți forma în cuptorul preîncălzit până la 175°С, pe nivelul de mijloc, pentru 25 de minute, până se rumenește frumos.

8.Pregătiți omleta pe tigaie. Bateți ouăle cu sare și piper negru, folosind telul.

9.Adăugați maioneza și amestecați foarte bine.

10.Adăugați o bucată de unt în tigaia înfierbântată. Omleta pregătită cu unt este mult mai gustoasă și delicată. Însă, dacă nu vă place crusta pe care o obținem datorită untului, atunci ungeți tigaia cu ulei.

11.După ce untul se topește, mai amestecați o dată compoziția de ouă și turnați-o în tigaie.

Sfat. Tigaia nu trebuie să fie prea fierbinte, deoarece omleta se va arde imediat.

12.Acoperiți tigaia cu capac și gătiți omleta timp de 5-7 minute. Ea va fi foarte pufoasă, însă, de îndată ce veți scoate capacul și veți transfera omleta pe farfurie, ea se va lăsa. Acest lucru este specific omletei.

13.Presărați omleta pregătită pe tigaie cu pătrunjel sau mărar tocat, o pliați și o serviți cu legume proaspete.

Două variante minunate pe placul fiecăruia!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!