Dovlecei marinați cu usturoi și pătrunjel (gustul lor seamănă cu cel al ciupercilor)!

Gustând dovleceii marinați în acest fel, într-adevăr ai impresia că mănânci o conservă de hribi sau ciuperci albe. Bucățelele de dovlecel au o textură densă și un gust plăcut, dulce-acrișor. Bineînțeles, aroma condimentelor și mirodeniilor fac conserva încă mai gustoasă și mai aromată, iar prepararea ei este incredibil de simplă.

INGREDIENTE:

-1 kg de dovlecei;

-3-4 căței de usturoi;

-50 ml de ulei;

-o lingură de oțet de masă 9%;

-o lingură de sare;

-o linguriță de zahăr;

-1/5 linguriță de condimente;

-o legătură mică de pătrunjel.

Din aceste ingrediente veți obține 1 litru de dovlecei marinați (sau 2 borcane de 500 ml).

MOD DE PREPARARE:

1.Pentru conservare alegeți dovlecei tineri, cu coaja fină, subțire și semințe moi la interior. Spălați-i și tăiați-le capetele. Tăiați-i în cubulețe. Dacă dovleceii sunt bătrâni, cel mai bine ar fi să-i curățați de coajă și să le îndepărtați semințele.

2.Puneți dovleceii tăiați într-un bol sau într-o cratiță.

3.Spălați și uscați pătrunjelul. Tăiați-l mărunt și adăugați-l în vasul cu dovleceii.

4.Adăugați usturoiul curățat și mărunțit.

5.Adăugați sarea, zahărul și condimentele (puteți să folosiți doar piper negru măcinat).

6.Acum turnați uleiul fără mirosul și gustul intense caracteristice, precum și oțetul de masă.

7.Amestecați și lăsați dovleceii să se pătrundă cu toate ingredientele adăugate. Amestecați-i o dată la 30 minute.

8.Transferați dovleceii în borcane sterilizate, adăugând și resturile de marinadă în ele. Dacă lichidul nu este suficient pentru umplerea borcanelor, completați-l cu apă clocotită.

9.Acoperiți borcanele cu capace sterilizate și puneți-le într-o cratiță, tapetându-i în prealabil fundul cu o cârpă curată. Turnați apă în cratiță, astfel încât nivelul ei să cuprindă 2/3 din înălțimea borcanelor. Sterilizați viitoarele conserve pe parcursul a 20 minute din momentul clocotirii apei.

10.Închideți ermetic borcanele. Întoarceți-le cu capacele în jos și înveliți-le cu o pătură călduroasă pentru 24 ore. Apoi transferați-le la locul de păstrare: el trebuie să fie răcoros și întunecos.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!