Este atât de delicioasă! Mâncare simplă și rapidă din varză, morcov și cartofi!

O rețetă foarte rapidă de mâncare simplă, sățioasă și gustoasă, perfectă pentru o cină în sânul unei familii numeroase. Necesită ingrediente simple și accesibile pentru fiecare și foarte puțin timp pentru pregătire.

INGREDIENTE:

– 700 g de varză;

– 1 morcov de mărime mare;

– 2 cartofi;

– 1 ardei dulce;

– ceapă (după gust);

– verdeață (după gust);

– sare și piper negru măcinat (după gust);

– 3 ouă;

– 1,5 lingurițe de zahăr;

– 100 ml de chefir (sau de iaurt natural);

– 10 g de praf de copt;

– 70 ml de ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 150 g de făină;

– cașcaval.

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați varza în formă de fideluță. Transferați-o într-un vas încăpător, asezonați-o cu sare și frecați-o puțin în palme, astfel încât să devină mai fragedă și suculentă. Acest lucru va facilita și pregătirea mai rapidă a acesteia.

2. Decojiți morcovul și cartofii. Dați legumele prin răzătoarea cu găuri mari și transferați-le în bolul cu varză.

3. Tăiați ardeiul roșu în formă de jumătăți de rondele și adăugați-l la restul legumelor.

4. De asemenea, adăugați verdeața (noi am adăugat pătrunjel) și ceapa (noi am adăugat cozi de ceapă verde), tocată mărunt. Amestecați toate legumele din vas cu mâinile.

5. Într-un bol separat, adăugați ouăle, sare, piper negru măcinat și zahăr (după gust). Omogenizați ingredientele cu ajutorul unei furculițe. După aceasta, turnați chefirul sau iaurtul natural, uleiul vegetal și praful de copt. Amestecați.

6. În final, începeți să adăugați treptat făina și să amestecați cu furculița. Trebui să obțineți o compoziție omogenă și destul de lichidă.

7. Turnați aluatul obținut în bolul cu legume și amestecați cu o spatulă din lemn.

8. Tapetați o tavă cu hârtie de copt, apoi periați-o cu ulei vegetal sau unt. Turnați amestecul obținut în ea și răspândiți-l uniform.

9. Transferați tava în cuptorul preîncălzit până la 180°C și gătiți legumele pe parcursul a 25-30 de minute. După aceasta, presărați mâncarea cu cașcaval dat prin răzătoarea cu găuri mari și mai coaceți-o timp de 10 minute.

10. Scoateți deliciul obținut din cuptor și serviți-l cu multă plăcere. Îl puteți combina cu un sos la alegere.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!