Este aur, nu rețetă! Acum știu cum să pregătesc corect și delicios orice fel de ficat! Iese foarte fraged și savuros!

Dacă nu ați încercat niciodată să pregătiți astfel ficatul de vită sau ficățeii de pui, și anume să-i lăsați la înmuiat în bicarbonat de sodiu pentru un timp, atunci chiar vă recomandăm să o faceți. Veți rămâne surprinși de moliciunea și savoarea ficatului obținut!

INGREDIENTE:

– 1 kg de ficat de vițel;

– 3 cepe;

– 2 linguri de bicarbonat de sodiu;

– 2 linguri de ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 20 g de unt;

– sare și piper negru măcinat (după gust).

MOD DE PREPARARE:

1. Spălați și îndepărtați pelicula ficatului. Tăiați-l în formă de felii de mărime medie și puneți-le într-un bol adânc. Amestecați-le cu 2 linguri de bicarbonat de sodiu, acoperiți-le cu o farfurie și lăsați-le să stea așa timp de 20-30 de minute.

2. După scurgerea timpului indicat, spălați bine ficatul în apă rece și lăsați-l să se scurgă într-o sită.

3. Între timp, tăiați ceapa în formă de jumătăți de rondele și prăjiți-o în puțin ulei vegetal, cu un praf de sare și de zahăr, până când se va înmuia și va începe să se rumenească. Scoateți-o într-o farfurie.

4. Mai turnați un pic de ulei și adăugați untul în tigaie. Puneți ficatul în ea, asezonați-l cu sare și lăsați-l să se prăjească timp de 3-4 minute, fără să-l amestecați.

5. Întoarceți ficatul pe partea opusă, asezonați-l din nou cu sare și prăjiți-l timp de câteva minute.

6. Apoi adăugați ceapa în tigaie și amestecați. Stingeți focul și lăsați ficatul să se odihnească puțin sub capac.

7. După aceasta, savurați-l la cină alături de o garnitură de piure de cartofi cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!