Faceți asta cu roșiile în luna iulie și bucurați-vă de o recoltă bogată!

Cu siguranță, de multe ori ați observat, atât în grădinile vecinilor, cât și în fotografiile de pe Internet, că tufele de roșii stau pe tulpini „goale”, înalte de până la jumătate de metru sau chiar mai lungi, cu o parte din frunze tăiate. Și mulți grădinari începători își pun întrebările: „De ce nu au frunze, au vreo boală? Iar dacă le-au fost tăiate frunzele intenționat, atunci cu ce scop?”. Acestea sunt niște întrebări foarte importante, răspunsul cărora îl veți afla în articolul de astăzi.

Tufele de roșii trebuie să fie curățate. O plantă bine formată crește și se dezvoltă mai bine și produce mai multe fructe. Cantitatea masei vegetale trebuie reglată, deoarece frunzele absorb o mare parte din substanțele nutritive care sunt furnizate plantei. Ca urmare, fructele formate vor fi prost hrănite, iar calitatea lor va fi afectată în mod negativ. Legumele vor fi de dimensiuni mici și în număr mai mic. În plus, frunzele stufoase împiedică aerisirea tufelor de roșii, ceea ce duce la o umiditate excesivă și la apariția infecțiilor fungice. În mod clar, nu trebuie îndepărtate toate frunzele laolaltă, ci doar o parte dintre ele.

Care frunze trebuie tăiate?

Infecțiile fungice încep să afecteze planta din partea inferioară. Prin urmare, toate frunzele inferioare până la primul ciorchine de roșii trebuie îndepărtate. Având deja un sistem radicular complet dezvoltat, aceste frunze nu mai sunt importante pentru plantă.

Rețineți: Frunzele trebuie tăiate treptat, nu mai mult de 3-4 frunze deodată, astfel încât planta să nu fie supusă unui stres prea dur. Curățarea trebuie făcută pe vreme uscată și însorită. Tăieturile pot fi pudrate cu cenușă de lemn, pentru a împiedica pătrunderea agenților patogeni în plantă.

Când primul ciorchine de roșii a ajuns la dimensiunea caracteristică soiului și roșiile au început să se rumenească, puteți începe să tăiați frunzele care se află deasupra acestei ramuri – pot fi 1, 2 sau 3 frunze, în funcție de soi. Frunzele de deasupra lui îl hrănesc și favorizează creșterea și coacerea fructelor. Prin urmare, nu le atingeți înainte de vreme, deoarece acest lucru va încetini creșterea fructelor.

Când tăiați frunzele, respectați întotdeauna regula conform căreia se pot îndepărta cel mult 2-4 frunze dintr-o dată. Îndepărtați frunzele treptat, pe măsură ce fructele cresc.

Făcând acest lucru în timp util, veți preveni răspândirea bolilor și, prin urmare, veți facilita obținerea unei recolte bogate și sănătoase!

Spor la grădinărit!