Fără cuptor și ouă! Pot fi pregătite de oricine! Pe placul tuturor!

Vă prezentăm o rețetă de gogoși pufoase, în formă de floricele, care necesită un minim de ingrediente pentru a fi preparate, însă oferă o gustare savuroasă, pe placul tuturor!

INGREDIENTE:

– 1 cană cu lapte cald (200 ml);

– jumătate de pahar cu apă caldă (100 ml);

– 2 linguri de zahar (40 g);

– 1 pachețel de drojdie uscată (10 g);

– 5 căni cu făină (600 g);

– 40 ml de ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 1 linguriță sare (8 g).

MOD DE PREPARARE:

1. Turnați laptele și apa caldă într-un bol adânc. Adăugați zahărul și drojdia uscată și amestecați. După aceasta, încorporați o cană de făină din cantitatea totală. Acoperiți bolul cu o folie alimentară și lăsați drojdia să se activeze timp de 15 minute.

2. Cu 15 minute mai târziu, amestecați maiaua cu uleiul vegetal, apoi adăugați făina rămasă și sarea. Frământați un aluat moale, omogen și nelipicios de mâini.

3. Acoperiți bolul cu folie alimentară și lăsați aluatul să dospească timp de 30 de minute.

4. După aceasta, frământați puțin aluatul, transferați-l pe suprafața de lucru și întindeți-l într-un blat cu grosimea de 7-8 mm. Decupați gogoși de forma dorită din acesta. Acoperiți-le cu un prosop, ca să nu se usuce.

5. Încingeți o tigaie cu suficient ulei vegetal și prăjiți gogoșile în ea, până când se vor rumeni pe ambele părți.

6. Presărați gogoșile obținute cu zahăr pudră și savurați-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!