Fără făină și fără unt! Iată ce puteți pregăti pentru mic dejun! Desert din brânză dulce de vaci ”Raffaello”!

Budincă din brânză dulce de vaci foarte fină, moale și suculentă. Multă brânză, minim amidon și zahăr. Rezultatul este peste măsura așteptărilor – un deliciu delicat cu aromă fină de cocos, care se topește în gură!

INGREDIENTE (LA TEMPERATURA CAMEREI):

– 800 gr de brânză dulce de vaci 5%;

– 80 gr de fulgi de nucă de cocos;

– 40 gr de amidon (de preferat de porumb);

– 20 gr de zahăr vanilat;

– 150 gr de lapte condensat (sau 200 gr dacă vă plac deserturile mai dulci);

– 4 ouă mari;

– fulgi de migdale – opțional, dacă aveți.

MOD DE PREPARARE:

1. În vasul cu brânză, adăugați fulgi de cocos, amidon, lapte condensat, gălbenușuri și amestecați ingredientele cu blenderul vertical.

Sfat. Folosiți brânză cremoasă. Dacă aveți cu granule, atunci o pasați preventiv cu blenderul.

2. Tapetați baza formei (21 cm) cu hârtie de copt, iar pereții îi ungeți cu unt.

Sfat. Pregătiți forma din timp, pentru că aluatul trebuie dat imediat la cuptor.

3. Bateți albușurile cu un praf de sare și zahăr vanilat, până se formează spumă, vârfuri moi.

4. Adăugați treptat albușurile în compoziția de brânză și amestecați atent cu spatula, cu mișcări de jos în sus.

5. Transferați amestecul în formă, nivelați stratul, îl presărați cu fulgi de migdale și dați forma la cuptorul preîncălzit până la 180°С pentru 45-50 de minute (încălzire sus-jos, treapta mai jos de medie, să nu se rumenească rapid suprafața).

6. Lăsați budinca să se răcorească timp de 20 de minute, treceți cu racleta sau un cuțit subțire pe marginile formei și o scoateți.

Pe măsură ce se răcește, desertul scade în înălțime, dar acest lucru nu influențează gustul, el rămâne la fel de bun și delicat! Serviți budinca caldă. Are o textură deosebit de fină și aerată!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!