Fursecuri – prăjituri cu glazură și miez de nucă!

”Castane” un desert cu structură minunată, gust delicat și aspect apetisant! Aceste fursecuri nu vor lăsa pe nimeni indiferent! Aluatul este unul deosebit pe bază de gălbenușuri fierte, care fac biscuiții nemaipomenit de fragezi.

INGREDIENTE (PENTRU 30-35 DE FURSECURI):

Pentru aluat:

– 5 gălbenușuri fierte;

– 80 gr de smântână fermentată 20% (2 linguri);

– 400 gr de făină (2½ pahare);

– 200 gr de unt moale (sau margarină);

– 1 linguriță de praf de copt;

– 35 de sferturi de miez de nucă prăjit (alune, fructe uscate sau vișine conservate).

Pentru glazură:

– 200 gr de zahăr;

– 20 gr de cacao (2 linguri);

– 100 gr de unt;

– 50 ml de lapte;

– 250 gr de napolitane (cu alune sau cu ciocolată) sau nuci răzuite.

MOD DE PREPARARE:

1. Bateți untul moale cu mixerul timp de 2 minute.

2. Treceți gălbenușurile prin sită direct în vasul cu unt, adăugați smântâna și bateți ingredientele cu mixerul, cât să obțineți o compoziție pufoasă și cremoasă.

3. Adăugați puțină făină și praful de copt, apoi amestecați bine cu spatula.

4. Încorporați făina rămasă și frământați aluatul în vas, apoi pe suprafața de lucru înfăinată, cât să fie potrivit de moale și nelipicios.

5. Înfierbântați cuptorul până la 190°С.

6. Împărțiți aluatul în jumătate. O bucată o acoperiți cu un vas, iar din a doua modelați un șnur, pe care îl tăiați bucăți, în funcție de cât de mari doriți să fie biscuiții. Noi am obținut 15 bucăți pentru biscuiții de mărime medie.

7. Aplatizați fiecare bucată, în mijloc adăugați câte un miez de nucă și rotunjiți, cât să obțineți o bilă.

8. Formați astfel toate castanele, le așezați pe tava tapetată cu hârtie de copt și le coaceți timp de 35 de minute, cât să se rumenească ușor la bază. Lăsați biscuiții să se răcească complet.

9. Treceți napolitanele prin răzătoarea medie.

Sfat. Vă recomandăm să le dați pentru 30 de minute la congelator, ca să fie mai sfărâmicioase și să le dați mai ușor prin răzătoare.

10. Turnați laptele într-o crăticioară, adăugați zahăr, unt și cerneți cacao.

11. Puneți vasul la foc și înfierbântați ingredientele, amestecând continuu, până obțineți o compoziție omogenă, iar zahărul se topește complet.

12. Aduceți glazura până la punctul de fierbere și o lăsați să se răcorească timp de 5 minute.

13. Folosind 2 furculițe, treceți biscuiții reci prin glazură, îndepărtați excesul de la bază, apoi îi treceți prin firimituri de napolitană. Dați castanele la frigider pentru 30 de minute.

Sfat. Dacă spre sfârșit glazura se răcește și este prea densă, o puteți încălzi.

Atât la gust, cât și la aspect aceste fursecuri sunt mai mult niște prăjituri. Procesul de preparare este rapid, simplu, dar și interesant în același timp. Aluatul este umed și fraged. Fiind fără zahăr, el se îmbină armonios cu glazura dulce și firimiturile de napolitană. Serviți castanii cu ceai neîndulcit.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!