Gem de căpșuni fără gelatină sau alți agenți de îngroșare! Rețetă reușită de gem dens și delicios!

În timp ce căpșunile mele încă se coc, cumpăr de la piață. Pe cele mai frumoase le servesc crude, iar pe cele dulci, dar mai mărunte și neuniforme, le pun într-o cratiță și pregătesc gem din ele, fără gelatină. Credeți-mă, nu aveți nevoie de niciun agent de îngroșare pentru a obține un gem atât de dens.

INGREDIENTE:

– 1 kg de căpșuni (curățate și pregătite);

– 1,5-2 linguri de suc de lămâie;

– 600 g de zahăr.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți căpșunile: spălați-le bine și curățați-le de codițe. Lăsați-le să se scurgă.

2. Tăiați-le în bucățele mici într-o cratiță adâncă.

3. Adăugați o treime din cantitatea de zahăr peste ele, amestecați-le și lăsați-le pe masă să lase zeamă.

*Eu am 1 kg și 250 g de căpșuni, așa că voi adăuga 750 g de zahăr în total. Însă dvs. puteți reduce cantitatea, dacă vi se pare prea dulce. Dar nu uitați că acest lucru va face gemul final să fie mai puțin dens.

4. După ce au lăsat suficient suc, puneți cratița pe aragaz și aduceți gemul în punctul de fierbere, amestecându-l încontinuu. Focul trebuie să fie mediu spre mare. Din momentul apariției primelor bule de fierbere, mai gătiți căpșunile timp de aproximativ 10 minute.

5. După ce au fiert timp de 10 minute, adăugați cea de-a doua parte de zahăr și amestecați. Acum, puteți să îndepărtați spuma, pe măsură ce va apărea. Adăugați sucul de lămâie și amestecați. Fierbeți gemul în continuare, timp de 15 minute.

Notă: Datorită adăugării sucului de lămâie, gemul va căpăta o aromă plăcută, nu va fi foarte dulce și va fi mai deschis la culoare. De asemenea, sucul de lămâie conține pectină, ceea ce va facilita și mai mult îngroșarea geamului.

6. Adăugați zahărul rămas și mai fierbeți gemul timp de 5 minute.

7. În final, dacă vedeți că căpșunile dvs. au ieșit prea apoase, luați un polonic și reduceți volumul lichidului din ele.

Notă: Noi am scos 330 ml de sirop, pe care îl vom folosi mai târziu pentru a pregăti un compot din el.

8. Stingeți focul și lăsați căpșunile să se răcească timp de 10 minute. Apoi pasați-le cu ajutorul unui blender de imersie, până la obținerea unei compoziții omogene.

9. Puneți cratița din nou pe foc și fierbeți gemul timp de 5-6 minute din momentul clocotirii. Iată ce compoziție are acesta:

10. Turnați gemul obținut în borcane sterilizate și închideți-le ermetic cu capace trecute prin apă clocotită. Lăsați-le să se răcească complet la temperatura camerei, apoi depozitați-le în cămară.

*Din 1,25 kg de căpșuni, noi am obținut 1 borcan de sirop și 3 de gem. Volumul acestora este de 330 ml.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!