Gogoși rumene și pufoase (din aluat dospit)!

Gogoși pufoase și aerate, care nu devin precum cauciucul după răcire! Oare cine ar putea să le refuze? Ele se prepară foarte ușor: momentul culminant constă în dospirea aluatului, deoarece 70% din rezultat depinde de ea. Noi considerăm că aceste gogoși sunt ideale: moderat de dulci și foarte gustoase. Încercați-le și dumneavoastră!

INGREDIENTE (PENTRU 18 BUCĂȚI):

-500 g de făină;

-300 ml de lapte (puteți să îl înlocuiți cu apă);

-8 g de drojdie uscată;

-50 g de zahăr;

-5 g de zahăr vanilat;

-3 g de sare;

-50 g de unt;

-2 gălbenușuri de ouă (puteți să folosiți un ou întreg, dar aluatul preparat doar cu gălbenușuri este mai fin);

-ulei — pentru prăjit;

-zahăr pudră — pentru servit.

MOD DE PREPARARE:

1.Puneți făina cernută, sarea, zahărul tos, zahărul vanilat și drojdia uscată într-un bol adânc. Amestecați foarte bine.

2.Adăugați gălbenușurile, laptele cald și untul topit și răcit. Inițial amestecați cu lingura, după care frământați aluatul cu mâinile până va deveni omogen și nelipicios. El trebuie să rămână moale.

Dacă după frământare aluatul este încă lipicios, mai adăugați puțină făină. Dacă este prea tare, adăugați puțin lapte.

3.Dacă doriți, puteți să pregătiți aluatul cu ajutorul robotului de bucătărie.

4.Modelați aluatul sub formă de bilă și puneți-l într-un bol adânc.

5.Acoperiți-l cu un capac sau cu folie alimentară și lăsați-l să dospească timp de 60-90 minute într-un loc cald. El trebuie să-și mărească volumul de 2 ori (timpul de dospire depinde de temperatura mediului).

6.Frământați puțin aluatul dospit, după care divizați-l în 18 bucățele cu greutatea de circa 50 g. Modelați-le sub formă de biluțe și acoperiți-le cu folie alimentară. Lăsați-le să se odihnească pe parcursul a 10 minute.

7.Realizați câte o gaură în mijlocul fiecărei biluțe de aluat, oferindu-i forma de inel. Ca să nu se deformeze în timpul transferării în ulei, puteți să puneți viitoarele gogoși pe pătrățele de hârtie de copt.

8.Acoperiți preparatele obținute cu folie alimentară și lăsați-le să crească bine, timp de încă 20-30 minute (se poate mai mult). Cu cât ele se vor „odihni” mai bine, cu atât gogoșile vor fi mai aerate.

9.Încingeți o cantitate mare de ulei într-o cratiță înaltă (astfel veți evita stropirea suprafeței de lucru cu ulei). Scufundați câte o gogoașă în el și, introducând un bețișor pentru sushi în orificiul din mijlocul ei, rotiți-o de câteva ori.

10.Prăjiți gogoșile pe foc mic, pe ambele părți, până se vor rumeni.

11.Transferați-le pe o farfurie tapetată cu prosoape de hârtie, ca să eliminați excesul de ulei.

12.Dacă doriți, puteți să presărați gogoșile fierbinți cu zahăr pudră.

13.Serviți-le cu multă plăcere! Sunt incredibil de fine și aerate!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!