Înghețată de ciocolată foarte cremoasă!

Înghețată mega ciocolatoasă!

Pregătim deseori această înghețată delicioasă! De aceea, am decis să vă oferim și vouă rețeta ei minunată!

INGREDIENTE:

-500 ml de smântână pentru frișcă 33-35%;

-250 ml de lapte;

-180 g de zahăr;

-25 g de pudră de cacao (neîndulcită);

-2 g de sare;

-100 g de gălbenușuri de ouă (5-6 bucăți);

-125 g de ciocolată neagră.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați foarte mărunt ciocolata. Astfel ea se va topi mai ușor.

2.Puneți pudra de cacao, sarea și jumătate de zahăr într-o crăticioară cu fundul gros. Adăugați puțin lapte și amestecați cu telul până veți obține o compoziție omogenă și lucioasă.

3.Apoi adăugați laptele rămas și smântâna pentru frișcă. Amestecați foarte bine și încălziți compoziția rezultată până va atinge punctul de fierbere. Cum numai veți observa bulele de clocotire, luați-o de pe foc.

4.Între timp bateți gălbenușurile cu zahărul rămas, folosind telul, până când vor deveni albicioase și vor căpăta o consistență cremoasă.

5.Ca să evitați coagularea gălbenușurilor, turnați o cantitate mică din compoziția lactată fierbinte în ele și amestecați energic cu telul. Repetați încă o dată acest pas. Drept rezultat, compoziția se va încălzi puțin.

6.Amestecând continuu cu telul, turnați compoziția de gălbenușuri în cea lactată.

7.Puneți crăticioara pe foc mic. Fierbeți-i conținutul pe parcursul a 5-6 minute, amestecând în permanență cu o spatulă lată, pentru ca stratul lui inferior să nu se coaguleze. Este important să nu-i permiteți să clocotească. Verificați dacă este gata prin trasarea unei benzi pe spatula acoperită cu cremă: banda trebuie să fie persistentă.

8.Luați crema fiartă de pe foc. Adăugați ciocolata mărunțită în ea și amestecați cu telul până la omogenizare.

9.Înainte de congelarea înghețatei ar fi bine să o răciți până la o temperatură mai mică decât cea a mediului. Acest lucru se realizează ușor prin plasarea crăticioarei, în care se află crema, într-un vas cu apă rece ca gheața. În timpul răcirii este important să o amestecați periodic, ca să evitați formarea crustei.

10.Transferați crema răcită într-un vas potrivit pentru congelare. Acoperiți-o cu folie alimentară, astfel încât aceasta să intre în contact direct cu suprafața ei, ca să nu permită formarea crustei de gheață.

11.Dați-o la congelator pentru 5-6 ore sau peste noapte. Nu trebuie să o amestecați!

12.Înainte de servire scoateți înghețata din congelator și lăsați-o puțin să se încălzească: timp de 30-40 minute la temperatura camerei.

13.Apoi va fi ușor să o modelați sub formă de bile și să o serviți în pahare sau cremiere.

Înghețata preparată după această rețetă are gust intens de ciocolată, aromă extraordinară și textură foarte cremoasă. Trebuie neapărat să o pregătiți! Este mult mai gustoasă decât cea din comerț!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!