Irigarea cu picătura cu sticle de plastic! Irigare gratuită cu picătura!

Astăzi, vorbim despre irigare. Dar nu de spre irigarea simplă, ci despre irigarea eficientă, economică și rațională.

Atunci când udăm plantele pur și simplu pe sol, cea mai mare parte a umidității nu ajunge la rădăcini, ea se evaporează, iar pământul se acoperă cu crustă. Astfel, randamentul este mult mai scăzut.

Există totuși o metodă eficientă de irigare – irigarea cu picătura. Dar, pentru aceasta e nevoie să cumpărați furtunuri, adaptoare și să cheltuiți bani. Noi vrem să facem ceva economic, dar la fel de eficient.

Venim cu o idee de irigare cu picătura din ceea ce fiecare are la îndemână, fără nici o cheltuială. Iar pentru aceasta aveți nevoie de sticle de plastic de 5-6l și de o sulă, burghiu sau șurubelniță subțire cu diametrul de 2 mm.

Pentru comoditate, marcați pe sticle părțile, unde veți face găuri. Atunci când veți introduce sticlele în gropi, le veți orienta corect spre plante.

Umpleți sticla cu apă, întoarceți cu susul în jos, vedeți în ce parte trebuie să fie gaura și, aproximativ la distanța de 1,5 cm de bază, faceți gaură cu șurubelnița. Cu cât mai mari vor fi găurile, cu atât mai repede se va consuma apa. Diametrul recomandat al găurilor este de 1-2 mm.

Sfat. Vă recomandăm să faceți găurile chiar înainte să puneți sticlele în pământ, pentru că acestea trebuie să fie pline. Dacă sunt goale, își pot pierde din volum sub greutatea pământului.

Săpați o groapă lângă plantă. Faceți atâtea găuri, câte plante vor fi irigate. Noi am făcut găuri din ambele părți, deoarece planificăm să irigăm tomatele. Cu cât culturile se află mai aproape una de alta, cu atât mai multe găuri e nevoie să faceți.

Adăugați pământ.

După ce ați îngropat sticlele, e nevoie să udați foarte bine culturile. Pentru aceasta, scoateți capacul și apa va curge destul de repede.

Umpleți sticlele din nou cu apă, puneți capacul și va începe să funcționeze principiul irigării cu picătura, adică apa va curge lent.

O sticlă de 5-6l se consumă timp de 1-2 zile, în funcție de diametrul găurilor. Pe măsură ce plantele cresc și în funcție de vremea de afară, udați plantele mai rar sau mai des.

Spor al grădinărit!