Legumele au ieșit foarte suculente și sățioase, iar umplutura din chifteluțe le-a oferit un gust deosebit! Un deliciu minunat!

O rețetă interesantă, cu rezultat delicios! Merită să o încercați!

INGREDIENTE:

-10 cartofi (sau câți încap în tava dumneavoastră);

-ulei — pentru ungerea tăvii;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-2 roșii;

-800 g de carne de porc;

-100-150 g de cașcaval;

-125 ml de apă;

-verdeață — după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați cartofii în rondele cu grosimea de 5 mm, folosind un cuțit obișnuit sau unul zimțat.

2.Puneți-i într-o tavă adâncă, în care ați turnat și ați răspândit o cantitate mică de ulei.

3.Tăiați roșiile în semiluni subțiri. Răspândiți-le pe suprafața stratului de cartofi. Presărați-le cu sare și, dacă doriți, stropiți-le cu ulei.

4.Treceți carnea de porc prin mașina de tocat carne. Puneți-o într-un bol adânc și asezonați-o cu sare și piper negru măcinat după gust (dacă doriți, puteți să adăugați alte condimente). Amestecați-o și frământați-o foarte bine, bătându-o de pereții bolului, ca să devină mai maleabilă.

5.Tăiați cașcavalul în fâșii lungi și groase.

6.Umeziți-vă mâinile cu apă și luați o bucată de carne tocată. Modelați o turtiță din ea, după care puneți o fâșie de cașcaval în mijlocul ei și lipiți-i marginile, oferindu-i o formă lunguiață.

7.Procedând similar, modelați toate chifteluțele. Așezați-le pe suprafața stratului de roșii.

8.Dacă doriți, puteți să presărați chifteluțele cu verdeață mărunțită (noi am folosit mărar proaspăt).

9.Turnați apa în tavă și acoperiți-o cu un capac sau cu folie de aluminiu.

10.Coaceți mâncărica timp de aproximativ 50 minute, până va fi gata, în cuptorul preîncălzit până la 180°C.

11.Serviți legumele și chifteluțele umplute cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!