Metode eficiente cum puteți scăpa de gândacul de Colorado!

În cazul unor teritorii mari, înlăturarea manuală a gândacilor de Colorado este imposibilă. Atunci, în ajutor vă vin soluțiile naturiste și cele pe care le aveți la îndemână.

Metode ”uscate”

Aceste metode sunt dintre cele mai simple, dar dacă le aplicați în mod regulat, alternându-le, sunt destul de eficiente. Polenizarea (pudrarea) părții verzi a culturilor și presărarea solului între plante s-au dovedit a fi metode excelente.

1.Pudrarea cu cenușă

Un efect foarte bun oferă pudrarea tufelor de cartof (roșii, vinete) cu cenușă cernută. Cea mai distructivă se consideră cenușa de mesteacăn, dar și celelalte arată, de asemenea, rezultate bune.

Este recomandat să efectuați procedura dimineața, în timp ce frunzele sunt încă umede de rouă, sau după ploaie. Chiar și după o singură polenizare (10 kg de cenușă pentru 1 ar) peste 1-2 zile, de regulă, mor atât larvele, cât și gândacii adulți.

Înainte de înflorire, polenizarea se efectuează o dată la 2 săptămâni, după înflorire – o dată pe lună. Dacă mai presărați cenușă și pe pământul dintre tufe, efectul va fi maxim.

2.Pudrarea cu făină de porumb

Acțiunea metodei se bazează pe capacitatea bucăților de porumb de a crește considerabil în volum atunci când sunt umede. Umflânduse în stomacul gândacilor, porumbul provoacă moartea acestora. Această procedură, la fel, se efectuează pe frunzele umede de rouă.

3.Pudrarea cu ciment sau gips

Astfel de recomandări sunt deseori întâlnite. Grădinarii, care practică această metodă, susțin că larvele mor garantat.

4.Presărarea rumegușului între rânduri

Aceste observații s-au făcut de mult timp: dacă presărați pământul dintre tufele de cartofi cu rumeguș proaspăt de pin (sau de mesteacăn), gândacul începe să ocolească plantația – este sensibil la mirosul de lemn proaspăt.

Înainte de înflorire, acest lucru trebuie făcut o dată în 2 săptămâni și după – o dată pe lună.

Stropirea cu infuzii și decocturi

Există o mulțime de dovezi ale efectului distructiv al infuziilor (și decocturilor) diferitelor plante asupra gândacilor adulți și asupra larvelor colorado.

Respectând rețeta propusă de grădinarii experimentați, puteți reduce în mod semnificativ numărul de gândaci din grădina dumneavoastră.

1.Nucă

-Varianta nr.1: turnați 10l de apă clocotită peste 1 kg de frunze verzi (puteți folosi frunze și nuci verzi). Lăsați la infuzat timp de 5-7 zile, apoi strecurați soluția.

-Varianta nr.2: turnați 10l de apă clocotită peste 300 gr de coji de nucă și frunze uscate, infuzați până la 7 zile și strecurați.

2.Salcâm

Infuzați 1 kg de scoarță uscată și mărunțită în 10l de apă timp de 3 zile. Strecurați infuzia.

3.Plop

Luați ½ găleată de frunze, turnați apă și fierbeți totul timp de 15 minute. Adăugați apă, cât să obțineți un volum de 10l, și lăsați la infuzat pentru 3 zile.

4.Gudron de mesteacăn

Dizolvați 100 ml de gudron în 10l de apă. Stropiți culturile de 3 ori pe săptămână.

5.Floarea-soarelui

Infuzați, timp de 3 zile, 500 gr de flori de floarea-soarelui în 10l de apă.

6.Rostopască

-Varianta nr.1: infuzați 1,5 kg de iarbă timp de 3 ore în apă fierbinte. Apoi adăugați 1l de soluție de clorură de calciu 1,5%.

-Varianta nr.2: umpleți găleata cu plante proaspete (sau uscate), adăugați apă și fierbeți timp de 15 minute. Folosiți decoctul obținut în concentrație de 1:20 (500 ml de decoct la 10l de apă).

7.Inula

Turnați apă clocotită peste 100 gr de rădăcini uscate și mărunțite de inulă și lăsați la infuzat timp de 1-2 ore. Prima stropire cu soluția obținută se efectuează atunci când tufa atinge înălțimea de cel puțin 15 cm. Se recomandă să efectuați 3 stropiri pe parcursul sezonului.

8.Coji de ceapă

Turnați 10l de apă fierbinte (+ 70 … + 80 ° C) peste 300 gr de coji de ceapă (sub greutate). Se infuzează timp de 24 de ore.

9.Păpădie

200 gr de iarbă de păpădie și 200 gr de coada-calului se fierb timp de 15 minute în 10l de apă. Soluția poate fi utilizată imediat după ce se răcește, în proporții de 500 ml la 10l de apă.

10.Pelin

Amestecați 300 gr de iarbă mărunțită cu 1 pahar de cenușă de lemn. Adăugați 10l de apă fierbinte și infuzați timp de 3 ore.

11.Ardei iute

100 gr de ardei uscat se fierb timp de 2 ore în 10l de apă. Înainte de stropire, se adaugă 40 gr de săpun.

12.Frunze verzi de roșii

-Varianta nr.1: 1 kg de frunze și copili mărunțite se infuzează timp 4-5 ore în 10l de apă caldă, după care se adaugă 40 gr de săpun (sau 3 linguri de săpun lichid).

-Varianta nr.2: 3 kg de frunze verzi mărunțite se fierb în 10l de apă timp de 30 de minute. Se folosește în proporții de 1:5 și se adaugă câte 40 gr de săpun la fiecare 10l de decoct.

13.Tutun

-Varianta nr.1: infuzați 500 gr de rădăcini uscate în 10l de apă timp de 2 zile. Diluați soluția cu apă în proporții de 1:2, adăugați 40 gr de săpun și stropiți culturile imediat.

-Varianta nr.2: infuzați 500 gr de tulpini sau pulbere de tutun timp de 2 zile în 10l de apă. Diluați infuzia în proporții de 1:2 și adăugați 40 gr de săpun.

14.Picris hieracioides

Fierbeți 2 kg de iarbă mărunțită în 10l de apă, apoi adăugați 30 gr de săpun.

15.Usturoi

Mărunțiți 200 gr de căpățâne și săgeți de usturoi, adăugați 10l de apă și infuzați timp de 24 de ore. Adăugați apoi 40 gr de săpun.

16.Lepidium (păducherniță)

Umpleți o găleată cu iarbă, adăugați 2 cutii de tutun și apă clocotită, apoi fierbeți timp de 7-10 minute. Lăsați decoctul la infuzat pentru 2-3 zile. Soluția este eficientă atât contra larvelor, cât și contra gândacilor.

17.Cânepă

Fierbeți 300 gr de cânepă înflorită timp de 10 minute în 5l de apă. După ce soluția se răcește, adăugați 20 gr de săpun.

Atunci când utilizați preparatele enumerate pe bază de plante, trebuie să țineți cont de o serie de cerințe și recomandări:

1.Pulverizarea, spre deosebire de polenizare (care se efectuează pe frunzele umede – pe rouă sau după ploaie), se recomandă să fie efectuată pe vreme caldă, fără vânt, pe suprafața uscată a frunzelor.

2.Procedura de stropire cu infuzii și decocturi pe bază de plante este mai bine să o efectuați seara, deoarece la soare își pierd proprietățile insecticide mult mai repede.

3.Săpunul (de rufe sau lichid) se adaugă în soluții pentru a se lipi mai bine de frunze.

4.Se recomandă să folosiți soluțiile timp de câteva ore după ce le pregătiți.

5.Soluțiile neutilizate și toate deșeurile care au rămas după pregătirea lor trebuie îngropate (cel mai bine îanfara teritoriului grădinii).

6.Se recomandă să alternați soluțiile naturiste, deoarece gândacul de Colorado se acomodează rapid la un excitant.

7.În ciuda faptului că toate metodele propuse sunt ecologice, mâinile trebuie obligatoriu spălate după prelucrarea plantelor!

Rețete oferite de grădinarii cu experiență

Grădinarii experimentați sunt întotdeauna bucuroși să-și împărtășească descoperirile originale în lupta împotriva gândacilor de Colorado. Iată ce rețete propun:

-dacă larvele nu au apărut încă, un efect excelent oferă amestecul de săpun și cenușă. Pentru 10l de amestec aveți nevoie de 1 săpun și 1 borcan de 2l de cenușă;

-amestecați 1 pahar de ulei de floarea-soarelui în 10l de apă și cu această soluție stropiți tufele verzi. Se spune că pentru protejarea plantelor sunt suficiente 3 prelucrări;

-combinați 1 pachet de praf de muștar cu 100 ml de oțet 9% și amestecați totul în 10l de apă. Stropirea cu această soluție foarte bine sperie gândacii de Colorado;

-amestec care sperie: 300 gr de bicarbonat de sodiu + 300 gr de drojdie amestecate în 10l de apă. Stropiți culturile 1-2 pe săptămână;

-dizolvați 100 gr de uree în 10l de apă și stropiți tufele. Soluția are avantaj dublu: protejează plantele de larve și are rolul de fertilizant foliar;

-mușuroitul înalt distruge ouăle și larvele de pe frunzele inferioare ale cartofilor;

-capcane eficiente: marginile cutiilor de sticlă, plastic sau metalice se umezesc cu suc de cartof, iar în interior se pun bucăți de cartof. Îngropați, până la nivelul solului, câte 1 capacană la fiecare 5 m²;

-înmuiați felii de cartof în soluție de uree (100 gr la 1l de apă) și le lăsați pentru 2 zile. Spre seară, puneți momelile în recipiente deschise și le repartizați în grădină, 3-4 bucăți la fiecare 5 m²;

-gândacii de Colorado nu suportă vecinătatea cu furnicile. Se spune că nimeni nu a văzut gândaci în raza de 10 m de la furnicar. Faceți conluzii!

Plante care îndepărtează gândacul de Colorado

Se pare că acestui dăunător american nu îi plac mirosurile tuturor plantelor.

Iată de ce vă propunem să-l întâlniți în grădina dumneavoastră cu ”buchete” – insule de flori parfumate în mijlocul plantațiilor de cartofi și roșii! Pentru aceasta trebuie să alegeți acele plante al căror miros este neplăcut pentru gândacul de Colorado, atunci el va trece pe lângă paturi. Acestea sunt:

-crăițe;

-limba mielului;

-calendula;

-coriandru;

-condurul doamnei;

-viola de noapte;

-cânepă.

Mulți grădinari plantează fasole, ceapă și hrean printre rânduri, de-a lungul perimetrului și (sau) pe diagonala suprafeței unde cresc solanaceele. Beneficiu dublu – sperie dăunătorii și dau roadă. Iar spilcuta, nepeta și urzica moartă albă, ce cresc în jurul grădinii, creează o barieră parfumată suplimentară pentru gândaci.

Bineînțeles, nu trebuie să sperați că nici un dăunător nu va ajunge pe teritoriul grădinii, însă obstacolul fitoncid va juca cu siguranță rolul său de protecție și veți avea mult mai puțini invitați decât au planificat ei.

Gândacul împotriva sa

Paradoxal, dar conform declarațiile grădinarilor, cel mai puternic mijloc de distrugere a gândacului de Colorado este el însuși, mai bine zis otrava ce se conține în corpurile gândacilor și larvelor.

Dacă ați reușit să adunați 1 borcan (500 ml) de gândaci otrăvitori, îi transferați într-un recipient de 10l, adăugați apă și puneți strâns capacul. Atât. Gândacii vor muri și vor elimina toxinele necesare în lichid. Iar atunci când gândacii nu vor mai pluti la suprafață și se vor lăsa la fundul vasului înseamnă că soluția este pregătită. Întregul proces decurge timp de 4-6 zile.

Aceasta trebuie utilizată în proporții de 1:2, adică 1l de infuzie la 2l de apă. Grădinarii-specialiști nu recomandă să stropiți cartofii cu soluție nediluată, deoarece poate provoca arsuri ale frunzelor.

Atenție! Atunci când amestecați soluția, îmbrăcați mănuși de cauciuc.

Dacă reușiți să găsiți o nouă soluție genială, împărtășiți-ne experiența, iar noi o vom transmite mai departe, pentru că problema e una comună!

Spor la grădinărit!