Nu există îngrășământ mai eficient pentru tomate! Adăugați-l în timpul plantării!

Astăzi, veți afla ce trebuie să adăugați în gropi, atunci când plantați tomatele, ca să obțineți o recoltă bogată și gustoasă. Cultivarea roșiilor în sere sau în câmp deschis nu este deloc simplă, însă dacă le fertilizați în timpul transplantării, adăugând îngrășământul în gropi, atunci răsadurile se adaptează și încep a crește rapid. Recolta de roșii va fi bogată și gustoasă dacă folosiți acest îngrășământ organic.

1. De îndată ce răsadurile au cel puțin 4 frunze adevărate, acestea pot fi sădite în seră.

Important este ca să fie călite, iar acest lucru se verifică foarte simplu: tulpina trebuie să fie de o nuanță albastru-violetă.

Perioada de plantare: în seră – începând cu 1 mai, dacă vă permit răsadurile, iar în câmp deschis – începând cu mijlocul lunii mai și până la mijlocul lunii iunie, când nu mai există riscul de îngheț pe parcursul nopții.

2. Gropile trebuie să fie mai adânci decât ghiveciul cu răsad. De preferat ca adâncime lor să ajungă până la primele frunze adevărate, deoarece mai jos vor începe să se formeze rădăcini noi, iar cu cât sistemul radicular este mai dezvoltat, cu atât mai repede crește tufa de tomate. Frunzele cotiledonate le puteți îndepărta, dacă veți planta răsadurile până la prima frunză adevărată.

3. Pregătiți un amestec de cenușă de lemn, care conține potasiu, fosfor și multe alte micro și macro elemente, care influențează pozitiv creșterea și dezvoltarea sistemului radicular, și coji mărunțite de ouă crude, aproximativ 1/3 sau 1/2 din volumul folosit de cenușă. Cojile îndeplinesc în primul rând funcția de afânare a solului și sunt o sursă de calciu. Cojile putrezesc foarte greu în pământ, eliminând astfel calciu treptat, în timpul irigărilor, și nu permite solului să se compacteze. Sunt un fel de perlit organic.

4. Iată cantitatea necesară, care trebuie adăugată în fiecare groapă, aproximativ ½ de pahar de 100 gr:

5. Adăugați îngrășământul de cenușă și îl amestecați foarte bine cu solul de la baza gropii.

Sfat. Îngrășământul de fosfor și potasiu face tufele viguroase, recolta va fi timpurie, iar legumele mari, pe când îngrășămintele cu azot duc doar la dezvoltarea frunzelor, nu și a legumelor.

6. Turnați apă și așteptați până se îmbibă în sol (măcar puțin).

7. Apoi scoateți răsadul din ghiveci împreună cu balotul de pământ, îl introduceți vertical în groapă și adăugați pământ.

Sfat. Dacă veți introduce răsadul în groapa uscată și veți uda solul de la suprafață, atunci se va forma o crustă tare, care nu va permite aerului și umidității să pătrundă spre rădăcini.

Țineți cont de aceste sfaturi simple, utilizați îngrășământul accesibil și fiți siguri că veți avea o recoltă bogată.

Spor la grădinărit!