O modalitate originală de vopsire a ouălor de Paști cu hibiscus și coji de ceapă!

Aceasta este o metodă nouă de marmorare a ouălor, pe care o veți îndrăgi cu siguranță. În plus, este complet naturală, deoarece nu presupune utilizarea coloranților chimici.

Veți avea nevoie de:

– 30 g de coji de ceapă;

– 1 foaie (A4) de hârtie albă;

– 80 ml de oțet de 5%;

– 80 g de ceai de hibiscus;

– 1,5 l de apă;

– 1 lingură de sare;

– ulei vegetal de floarea-soarelui.

Mod de lucru:

1. Adăugați cojile de ceapă într-un bol adânc. În caz de necesitate, mai mărunțiți-le cu ajutorului unui foarfece.

2. Pliați foaia albă în opt părți și tăiați-o mărunțel cu o foarfecă deasupra cojilor din bol. În final, amestecați totul cu mâinile.

3. Turnați oțetul într-un recipient potrivit. Luați câte un ou crud și înmuiați-l în el. După aceasta, treceți-l prin amestecul de coji de ceapă. Puneți-le pe o bucată de tifon, cu un surplus de coji de ceapă.

4. Înveliți ouăle în tifon și legați-le cu o bucată de ață.

5. Turnați cojile rămase într-o cratiță. Așezați ouăle peste ele. Deasupra, turnați hibiscusul uscat, sarea, oțetul rămas și apa.

6. Puneți cratița pe foc. Fierbeți ouăle timp de 7-10 minute. După aceasta, scoateți-o de pe plită și lăsați ouăle în ea timp de 30-40 de minute.

7. Scoateți ouăle din cratiță și puneți-le într-un bol cu apă rece pentru 2 minute.

8. Îndepărtați ațele, tifonul și cojile de ceapă. În caz de necesitate, ungeți-le cu puțin ulei vegetal. Așezați ouăle pe un platou.

9. Ouăle marmorate și foarte aspectuoase sunt gata! Savurați-le cu multă plăcere pe masa de Paști!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!