Plăcintă stratificată cu cartofi și carne tocată (fără drojdie)!

Plăcinta rapidă pregătită la cuptor, cu cartofi și carne tocată, este întotdeauna apetisantă și gustoasă. O puteți servi la masa cu familia sau chiar la masa festivă – nimeni nu va renunța la felia ademenitoare. Umplutura suculentă, aluatul subțire crocant asemănător cu cel foietaj, minimum timp pentru pregătirea plăcintei – veți avea nevoie doar de timp pentru coacere, iar cu acest lucru cuptorul se descurcă fără participarea dumneavoastră.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-350 gr de făină;

-180 gr de unt (rece din congelator);

-1/4 linguriță de praf de copt – opțional;

-1/2 linguriță de oțet;

-100 ml de apă rece;

-1 albuș;

-1/2 linguriță de sare.

Pentru umplutură:

-400 gr de carne tocată;

-400 gr de cartofi;

-1 ceapă;

-sare și piper negru – după gust.

Adăugător:

-1 gălbenuș;

-1 linguriță de apă.

MOD DE PREPARARE:

1.Luați 1 ou și separați albușul direct în apă, iar gălbenușul îl păstrați pentru uns.

2.Adăugați sare, oțet și amestecați.

3.Cerneți făina pe blatul de lucru, adăugând praful de copt, amestecați.

4.Treceți untul prin răzătoare mare, amestecându-l periodic cu făină.

5.Adunați rapid făina cu unt, iar în mijloc adăugați soluția lichidă. Fără să frământați mult timp aluatul, adunați-l într-o bilă.

6.Împărțiți aluatul în 2 bucăți, una mai mare și una mai mică, le puneți în pungi de plastic și le dați la frigider, până pregătiți umplutura.

7.Tăiați ceapa cuburi mici și o amestecați cu carnea tocată, adăugând sare și piper negru.

8.Cartofii îi tăiați rondele subțiri.

9.Transferați bucata mai mare de aluat pe blatul de lucru înfăinat, o presărați cu făină și întindeți un cerc cu grosimea de 5-7 mm.

10.Folosind sucitorul, așezați blatul în forma tapetată cu hârtie de copt și adăugați jumătate din rondelele de cartofi, presărate cu puțină sare.

11.Repartizați carnea tocată și o acoperiți cu încă un strat de cartofi, presărat cu sare.

12.Întindeți a doua bucată de aluat, la fel, într-un blat circular.

13.Acoperiți plăcinta, îndoiți marginea în interior și faceți o gaură în mijloc sau câteva incizii pe suprafață.

14.Ungeți plăcinta cu gălbenuș bătut cu apă și o coaceți timp de 50-70 de minute la cuptorul preîncălzit până la 180°С.

Sfat. Dacă plăcinta se rumenește rapid la suprafață, acoperiți-o cu staniol.

15.Scoateți plăcinta din cuptor și acoperiți-o pentru 10 minute cu un prosop.

Este foarte suculentă, gustoasă și aromată. Vă recomandăm din suflet să încercați rețeta!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!