Plăcintă turnată – ajunge pentru întreaga familie și nu numai!

Plăcintă turnată cu varză și carne. Plăcinta este superbă, moale și extraordinar de bună. Vă recomandăm să o faceți neapărat! Umplutura poate fi foarte versatilă, alegeți ce vă este pe plac.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-6 ouă;

-1½ pahar (375 ml) de chefir, iaurt sau lapte acru;

-1½ pahar (350 ml) de maioneză de casă sau smântână;

-450 gr de făină;

-24 gr de praf de copt.

Pentru umplutură:

300 gr de varză proaspătă;

-500 gr de piept de pui;

-sare și piper negru;

-300 gr de ciuperci;

-3 cepe.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți umplutura. Tăiați ceapa bucăți mici, apoi o prăjiți în tigaia cu puțin ulei, până se rumenește ușor.

2.Spălați pieptul de pui, înlăturați grăsimea și tăiați-l bucăți medii. Adăugați carnea în tigaia cu ceapă și gătiți, până va fi gata.

3.Spălați ciupercile, curățați-le și tăiați-le sferturi. În tigaia în care ați prăjit ceapa cu carne, mai adăugați puțin ulei și gătiți ciupercile la foc mare timp de aproximativ 5 minute. Asezonați-le cu sare și piper, apoi transferați-le în vasul cu carne și ceapă.

4.Tăiați varza fideluță. În aceeași tigaie, adăugați puțin ulei și înăbușiți varza sub capac, timp de aproximativ 10 minute. Apoi adăugați sare și piper, amestecați și o mai înăbușiți încă 2-3 minute.

5.Amestecați carnea cu ciuperci și varză. Gustați și mai adăugați sare și piper, dacă va fi nevoie. Lăsați umplutura să se răcorească.

6.Pregătiți aluatul. Amestecțai puțin ouăle cu telul, apoi turnați chefirul, adăugați praful de copt, sare, piper și amestecați puțin.

7.Adăugați maioneza, amestecați și încorporați făina cernută în porții mici. Trebuie să obțineți un aluat de consistența celui pentru blinii.

8.Tapetați tava cu hârtie de copt, turnați 1/3 de aluat, îl repartizați într-un strat uniform și dați tava la cuptorul preîncălzit până la 200°C pentru 3-4 minute.

9.Adăugați umplutura, o acoperiți cu aluatul rămas și coaceți plăcinta timp de 20-25 de minute, la aceeași temperatură.

Priviți ce plăcintă mare și aromată. Aluatul este perfect, iar umplutura – suculentă. Dacă este prea mare pentru familia dumneavoastră, o puteți chiar congela: nu vă rămâne decât să scoateți plăcinta din congelator, să o încălziți pe tigaie sau în cuptorul cu microunde și vă garantăm că va avea același gust de parcă abia ați scos-o din cuptor.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!