Prăjitură cu mere și cremă fiartă: mai gustoasă ca tortul! Veți savura fiecare bucățică cu plăcere!

Această prăjitură delicioasă este o adevărată gustoșenie, care combină dulceața naturală a merelor și gustul rafinat al cremei fierte cu textura crocantă a aluatului sfărâmicios. Fiecare îmbucătură se topește în gură și te face să dorești mai mult. Desertul este perfect pentru orice ocazie, fie că este vorba de o cină în familie sau de o petrecere cu prietenii. Merită să-l încercați și dvs.!

INGREDIENTE:

Pentru umplutură:

– 600 g de mere decojite;

– 2 linguri de zahăr tos;

– 10 g de unt;

– 2 linguri de suc de lămâie (opțional);

Pentru aluat:

– 300 g de făină (+/-);

– 1 linguriță de praf de copt;

– 80 g de zahăr tos;

– 1 praf de sare;

– 1 linguriță de zahăr vanilat (sau 1 praf de zahăr vanilinat);

– 110 g de unt;

– 1 ou de mărime medie;

Pentru cremă:

– 1 ou de mărime medie;

– 1 linguriță de zahăr vanilat (sau 1 praf de zahăr vanilinat);

– 100 g de zahăr tos;

– coaja unei lămâi;

– 40 g de făină (sau de amidon);

– 350 g de lapte;

– 300 g brânză de vaci (sau de cremă de brânză) + 1 lingură de amidon de porumb.

*Pentru această prăjitură, puteți folosi o formă cu diametrul de 22-24 cm.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți umplutura: tăiați merele decojite în formă de cubulețe de mărime medie. Încingeți o tigaie cu un cubuleț de unt, adăugați zahărul și amestecați. Apoi adăugați merele și sucul de lămâie (opțional). Lăsați merele să se gătească la foc mediu, amestecându-le periodic, până când se va evapora tot lichidul, merele vor deveni moi, însă își vor păstra bine forma. Stingeți focul și lăsați-le să se răcească.

2. Pregătiți crema fiartă: adăugați oul, făina, zahărul tos, cel vanilat și coaja de lămâie într-o crăticioară. Omogenizați ingredientele cu ajutorul unui tel. După aceasta, încorporați treptat și laptele.

3. Puneți vasul pe foc mediu și gătiți crema, amestecând-o în continuu, până când se va îngroșa. După aceasta, mai fierbeți-o timp de 1-1,5 minute și scoateți vasul de pe foc.

4. Transferați crema într-un bol, acoperiți-o în contact cu o folie alimentară și lăsați-o să se răcească.

5. Pregătiți aluatul: amestecați făina cu sarea, zahărul tos, cel vanilat și praful de copt. Adăugați untul rece tăiat în formă de cubulețe și amestecați rapid ingredientele între ele, astfel încât să obțineți un aluat sfărâmicios.

Sfat: Dacă doriți, puteți să înmuiați untul în ingredientele uscate și să-l dați prin răzătoarea cu găuri mari direct în bol, apoi să amestecați.

6. După aceasta, adăugați oul și continuați să amestecați. Aluatul va căpăta o consistență mai umedă, însă nu se va forma într-o bilă.

7. După ce crema fiartă s-a răcit, adăugați brânza de vaci peste ea și pasați totul cu ajutorul unui blender de imersie, până la omogenizare. Apoi încorporați și amidonul, astfel încât crema să fie mai groasă.

8. Transferați merele în bolul cu cremă și amestecați ușor cu spatula.

9. Asamblați prăjitura: tapetați baza formei cu hârtie de copt. Adăugați o parte din aluatul sfărâmicios în ea și modelați pereții prăjiturii. Apoi adăugați aluatul rămas și modelați baza. Presați-l bine cu degetele.

10. Apoi turnați toată umplutura de mere peste aluat și răspândiți-o uniform. Risipiți marginea aluatului peste ea (vedeți în imaginea de mai jos). În final, puteți să presărați marginea cu fulgi de migdale.

11. Coaceți prăjitura în cuptorul preîncălzit până la 180°C, timp de 40-45 minute.

12. Scoateți deliciul obținut din cuptor și lăsați-l să se răcească timp de câteva ore la temperatura camerei. Apoi îl puteți da puțin la frigider. După aceasta, îl puteți porționa și savura cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!