Puișori drăguți pentru decorul mesei de Paști – instrucțiuni pas cu pas!

Astăzi vă vom demonstra o metodă ușoară de confecționare a unor astfel de puișori moi, luminoși și drăguți pentru Paști. Îi puteți utiliza în calitate de decor sau chiar pentru a-i oferi în dar copiilor care vă vor vizita. De exemplu, noi îi confecționăm pentru a decora masa de sărbătoare.

Veți avea nevoie de:

– carton gros (cutie sau carton nefolosit);

– fir de tricotat de culoare galbenă (100 g/ 240 m);

– ață pentru lăbuțe (maro, roz, roșie);

– sârmă (cu diametrul de 1 mm) – 100 cm;

– fetru roșu;

– perle pentru ochi;

– panglică de satin pentru fundiță (lățimea de 6-12 mm) – 15 cm;

– foamiran alb / stamine roșii (pentru flori).

Mod de lucru:

1. Pentru a pregăti primele detalii din carton, folosiți un compas și desenați două cercuri cu diametrul de 8 cm.

2. După aceasta, în centrul lor, mai desenați câte un cerc mic, cu diametrul de 3 cm.

3. Decupați-le, puneți-le unul peste celălalt și realizați două tăieturi cu ajutorul foarfecii, precum în imaginea de mai jos, apoi decupați mijlocul.

4. Luați firul de tricotat de culoare galbenă și înfășurați-l cu grijă în jurul cartonului. Mai întâi într-o parte, apoi în cealaltă. Înfășurați treptat cartonul în fir, până când gaura din centru va deveni foarte mică, apoi tăiați-l.

5. Apăsați firele cu o mână și tăiați-le cu cealaltă de-a lungul perimetrului cartonului. Legați-le ferm cu o bucată de fir, reînfășurați pomponul încă o dată și legați-l din nou. În cazul în care firul este prea alunecos, este posibil să aveți nevoie de ajutor. Așa a ieșit pomponul nostru, și este exact așa cum ne trebuie.

6. Pentru a modela și tăia codița, răsuciți pomponul în mâini și tăiați excesul cu foarfeca. Veți vedea că o parte din fire va fi mai mare decât cealaltă. Acolo va fi coada. Nu vă grăbiți, decupați treptat forma pe care o doriți.

7. Conform aceluiași principiu, confecționați capul puișorului. Doar că aici înfășurați firul un pic mai puțin. Strângeți și legați bine pomponul. Tăiați o bilă rotundă cu un diametru de 4 cm.

8. Confecționați lăbuțele din sârmă subțire. Noi vom folosi un astfel de fir. Legați firul, înfășurați-l în jurul sârmei, fixați vârful între capetele acesteia. Asamblați lăbuțele din patru astfel de elemente, ceea ce este foarte simplu. De asemenea, fixați firul între capetele sârmei.

9. Acum, lipiți capul și fixați picioarele, asigurându-vă că totul este drept și că puiul stă bine în picioare.

10. Faceți o fundiță din panglica îngustă.

11. Din fetru de culoare roșie, tăiați o mică creastă. De asemenea, fixați perlele în locul ochilor și confecționați ciocul, tot din fetru.

12. Pentru a-i conferi puiului nostru un aspect festiv, adăugați-i niște mini-flori albe din foamiran.

13. Iată puii pe care i-am obținut noi. Sperăm că ai dvs. au ieșit la fel de frumoși!

Spor la treabă!