Pur și simplu dați 1 dovlecel și 2 cartofi prin răzătoare: cina va fi gata în câteva minute!

Rețetă de chiftele din dovlecei și cartofi la cină, care nu pot să nu fie pe placul tuturor! Sunt atât de simplu și ușor de pregătit, încât vă recomandăm să le încercați și dvs.!

INGREDIENTE:

– 1 dovlecel;

– 1 morcov;

– 2 cartofi;

– 1 legătură de ceapă verde:

– 100 g de cașcaval;.

– 3 ouă,

– 4 linguri de griș;

– sare și piper negru măcinat (după gust).

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați capetele dovlecelului și dați-l prin răzătoarea cu găuri mari. Dacă este prea bătrân, curățați-l de coajă și îndepărtați-i semințele. Puneți dovlecelul într-un bol adânc, asezonați-l cu un praf de sare și lăsați-l să lase zeamă pe parcursul a 10 minute.

2. Curățați cartofii de coajă și dați-i și pe ei prin răzătoarea cu găuri mari. Scurgeți-i bine de zeama lor și puneți-i într-un bol.

3. Scurgeți și zeama din dovlecei și puneți-i în același bol cu cartofii.

4. Acum, dați și un morcov decojit prin răzătoarea cu găuri mari. Puneți-l în bol.

5. Spargeți ouăle peste legume, asezonați totul cu sare și piper negru măcinat după gust și amestecați. După aceasta, încorporați și grișul. Lăsați compoziția să se hidrateze pe masă timp de 10-15 minute.

6. Între timp, tocați mărunt o legătură de cozi de ceapă verde. De asemenea, dați și cașcavalul prin răzătoarea cu găuri mari.

7. Adăugați ceapa și cașcavalul în bolul cu aluat și amestecați.

8. Modelați chiftele de forma și mărimea dorită din aluatul obținut și puneți-le pe un platou sau pe o bucată de hârtie de copt.

9. Încingeți o tigaie cu puțin ulei vegetal. Prăjiți chiftelele de dovlecei și cartofi la foc mediu, până când se vor rumeni pe ambele părți.

10. Scoateți deliciul obținut pe o farfurie și savurați-l cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!