Pur și simplu senzațional! Tort cu cremă fără multă migală!

Chec pe bază de lapte ”Vulcan” – îl puteți pregăti pentru ceai în loc de tort! Nu vă va lua mult timp să-l executați: pregătiți totul, turnați aluatul în formă și dați-o la cuptor, iar rezultatul va fi pur și simplu nemaipomenit. Gustos și aspectuos.

INGREDIENTE:

– 4 ouă;

– 100 gr de zahăr;

– 150 ml de lapte;

– 80 ml de ulei;

– 10 gr de praf de copt;

– 1/3 linguriță de sare;

– 250 gr de făină.

Pentru cremă fiartă:

– 1 ou;

– 100 gr de zahăr;

– 1 pliculeț de zahăr vanilat;

– 500 ml de lapte;

– 60 gr de amidon;

– 60 gr de unt.

Pentru glazură:

– 30-40 gr de zahăr pudră;

– 2 linguri de zeamă de lămâie.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți crema. Spargeți oul într-o cratiță, adăugați zahăr și zahăr vanilat, apoi bateți cu telul, până se formează puțină spumă.

2. Turnați laptele, adăugați amidonul și amestecați, până la omogenizare.

3. Puneți cratița la foc mediu și fierbeți compoziția, până devine densă, amestecând continuu.

4. Luați crema de la foc, adăugați untul și amestecați bine, până se topește untul și până la omogenizare.

5. Pregătiți aluatul. Combinați făina cu praf de copt.

6. Spargeți ouăle într-un vas, adăugați zahărul și bateți cu telul.

7. Turnați lapte, ulei, cerneți făina și amestecați aluatul.

8. Tapetați baza formei (24 cm) cu hârtie de copt, o ungeți cu unt și turnați aluatul.

9. În mijloc, adăugați crema, fără să o repartizați, și dați forma la cuptorul preîncălzit până la 180°С pentru 35-40 de minute. Faceți testul scobitorii.

10. Lăsați checul să se răcească complet și îndepărtați inelul.

11. Pregătiți glazura. Amestecați zahărul cu zeamă de lămâie, apoi amestecați cu telul sau mixerul, până la omogenizare.

Sfat. Dacă glazura are o consistență prea lichidă, mai adăugați puțin zahăr pudră, iar dacă este prea densă, atunci zeamă de lămâie. Nu vă recomandăm să pregătiți glazura din timp, deoarece ea foarte repede devine tare.

12. Acoperiți checul cu glazură și decorați-l cu miez de nucă.

Simplu și foarte gustos, acest chec este numai bun alături de o ceașcă de ceai sau cafea aromată.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!