Răsfățați-vă familia cu înghețată de casă. 2 rețete excepționale!

Rețeta numărul 1 – cu smântână dulce.

Ingrediente:

-un litru de smântână pentru frișcă 32-35%;

-40 g de zahăr;

-o linguriță de zahăr vanilat;

-o conservă de lapte condensat (alegeți unul calitativ; el trebuie să conțină doar lapte și zahăr, fără uleiuri vegetale etc.) (380 g-400 g); rețeta aici

-o lingură de gelatină rapid dizolvabilă.

Mod de preparare:

1.Înmuiați gelatina într-o cantitate mică de apă până se va umfla.

2.Combinați celelalte ingrediente și mixați-le pe parcursul a aproximativ 2 minute.

3.Încălziți gelatina până se va dizolva, fără să o clocotiți, după care turnați-o în jet subțire în compoziție.

4.Apoi continuați să o mixați. Peste aproximativ un minut, volumul ei se va dubla. Este foarte important să nu bateți prea mult smântâna pentru frișcă, deoarece înghețata va ieși grasă.

5.Dați compoziția la congelator. Înghețata moale, catifelată și smântânoasă va fi gata peste 5-6 ore.

Rețeta numărul 2 –  de ciocolată

Ingrediente:

-100 g de ciocolată neagră;

-3 linguri de zahăr;

-½ pahar de lapte (125 ml);

-300 ml de smântână pentru frișcă 33-35%.

Mod de preparare:

1.Încălziți laptele cu zahărul. Adăugați ciocolata ruptă în bucățele și amestecați totul până la dizolvarea ei completă. Apoi lăsați compoziția respectivă să se răcească.

2.Bateți smântâna rece și amestecați-o cu compoziția de ciocolată.

3.Dați-o la congelator pentru câteva ore. Peste 2-3 ore puteți să o amestecați, ca să preveniți formarea cristalelor de gheață.

Veți obține o înghețată moale, cu ciocolată, de casă.