Repicarea răsadurilor de roșii în condiții casnice — un master-class detaliat (cu poze)!

Repicarea este transplantarea răsadurilor din recipientul comun în ghivece individuale sau containere separate. Ca regulă, această procedură se realizează după apariția a 1-2 frunzulițe adevărate pe lăstari, deoarece răsadurile suportă mai bine repicarea în stadiul incipient de creștere. În cazul roșiilor acest stadiu începe peste aproximativ 10-14 zile de la răsărire.

Roșiile nu iubesc înghesuiala. De aceea, răsadurile de roșii pot fi repicate chiar mai devreme de acest termen (dacă lăstarii sunt plantați prea des și se „deranjează” unii pe alții), dar mai târziu — nu trebuie. Cu cât plantele sunt mai mari, cu atât mai rău suportă replantarea.

CUM SE REPICĂ ROȘIILE?

Ca să nu lezați răsadurile de roșii, ci, dimpotrivă, să stimulați creșterea lor activă, trebuie să realizați repicajul după anumite reguli.

Cu o zi înainte de procedura planificată de repicare trebuie să încetați irigarea răsadurilor. Acest lucru este necesar, pentru ca solul să nu fie greu, iar lăstarii să iasă ușor din el, fără să sufere leziuni radiculare.

Chiar în momentul repicării trebuie să aveți la îndemână:

-recipientul comun cu răsaduri de roșii pregătite pentru replantare;

-vase separate pentru repicarea roșiilor;

-o linguriță pentru manipularea plantelor;

-sol pentru răsaduri;

-o stropitoare cu apă stătută.

Inițial umpleți fiecare recipient individual pentru viitoarele răsaduri separate cu substrat universal pentru legume — puteți să folosiți un substrat special pentru răsaduri sau unul obișnuit, în care se adaugă un îngrășământ mineral complex, respectând proporția de o lingură de îngrășământ la 5 kg de substrat.

Realizați câte o adâncitură în solul din mijlocul fiecărui ghiveci, folosind degetul sau un bețișor (creion). Dimensiunea ei trebuie să fie suficientă pentru ca tulpina lăstarului să intre complet în sol.

Folosind lingurița, separați lăstarul din recipientul comun și scoateți-l din el cu tot cu bulgărul de pământ, străduindu-vă să nu lezați nici frunzulițele firave, nici rădăcinile subțiri ale roșiei tinere.

Transferați planta cu tot cu bulgărașul de pământ în noul ghiveci individual. Așezați-l în adâncitura pregătită și acoperiți-l cu grijă cu sol (puteți să adânciți planta până la cotiledoane — astfel se vor forma mai multe rădăcini laterale). Bătătoriți puțin solul și udați-l cu apă la temperatura camerei.

Realizați aceeași procedură cu toate răsadurile sănătoase și viguroase de roșii din recipientul comun.

Unii grădinari recomandă ca în timpul repicajului să se rupă aproximativ 1/3 din lungimea rădăcinii centrale a roșiei pentru dezvoltarea mai bună a rădăcinilor laterale. Iar alții consideră că această procedură, dimpotrivă, va încetini creșterea lăstarului.

ÎNGRIJIREA ROȘIILOR DUPĂ REPICARE

După replantare lăstarii repicați de roșii se pun într-un loc luminos și călduros (aproximativ 22°С în timpul zilei și circa 16°С în timpul nopții) și în prima perioadă sunt protejați de razele solare directe (învelișul protector se scoate peste 2-3 zile).

Răsadurile se udă cu apă la temperatura camerei, în funcție de necesitate, pe măsura uscării stratului superficial al substratului (mai bine mai abundent, dar mai rar). De obicei, irigările sunt combinate cu îngrășăminte minerale complexe — o dată la 2 săptămâni.

Cu 10-15 zile înainte de transplantarea răsadurilor de roșii în sol deschis reduceți temperatura diurnă a aerului, ca să căliți plantele. Cu 3-5 zile înainte de transplantare se recomandă să scoateți recipientele cu tinerele roșii la aer proaspăt, pe vreme bună, timp de 20-30 minute pe zi, mărind treptat acest interval de timp.

La momentul transplantării răsadurilor grosimea tulpinilor lor trebuie să ajungă la 0.8-1 cm, iar înălțimea — la 25-30 cm. Pe fiecare dintre ele trebuie să fie câte 8-9 frunzulițe și măcar o inflorescență.

Repicarea corectă și la timp a răsadurilor este baza viitoarei recolte excelente de roșii și a rezistenței plantelor la dăunători și la condițiile meteorologice nefavorabile.

Spor la grădinărit!